Circulația prin pasajul Michelangelo va fi oprită sâmbătă, 27 octombrie a.c. între orele 8 și 12.

Societatea Aquatim desfășoară lucrări de mentenanță la rețeaua de canalizare și receptorii stradali de preluare a apei pluviale din zonă, precum și la stația de pompare care deservește pasajul Michelangelo. Sâmbăta aceasta se va face revizia completă a uneia dintre cele trei pompe de apă pluvială ale stației.

Lucrarea de mentenanță a stației de pompare a pasajului este una complexă și a fost planificată a se desfășura în mai multe etape, astfel încât să afecteze cât mai puțin traficul rutier.

Ultima intervenție la pasaj va avea loc săptămâna viitoare, sâmbătă, 3 noiembrie, dacă vremea va fi favorabilă.

 

Alte articole