Poliţiştii din Timiş au reuşit capturarea unui bărbat urmărit naţional pentru furt calificat şi constituire de grup infracţional organizat.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale cu sprijinul Direcţiei de Opetaţiuni Speciale - Brigada de Operaţiuni Speciale Timişoara, Brigada de Operaţiuni Speciale Cluj, Brigada de Operaţiuni Speciala Alba Iulia şi Secţiei 9 Rurale Jebel sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale au desfăşurat activităţi comune de localizare şi prindere a unui bărbat de 40 de ani, care este condamnat la  o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani si 4 luni.

Adrian Bondar era unul dintre cei mai căutaţi hoţi din vestul ţării și a fost prins în zona localităţii Voiteg din judeţul Timiş.

Pe numele acestuia, Tribunalul Timiş, a emis un mandat de executare a pedepsei pentru săvârşirea furt calificat şi constituire de grup infracţional organizat.

Potrivit anchetatorilor, reţeaua de spărgători s-a constituit în anul 2013, iar de atunci s-a tot mărit. O parte dintre membrii reţelei au fost implicaţi şi în alte dosare de furt ori violenţe.

Printre cele mai spectaculoase lovituri pe care atacatorii le-au dat se număra jaful de la locuinţa unui pictor austriac, de la care au furat dintr-un seif 1.200.000 de euro, iar
în 2014 au furat o casetă cu valori de la o firmă de lângă Timişoara, în care se aflau câteva mii de euro, iar un an mai târziu au furat dintr-o comună din Timiş un fişet metalic cu 100.000 de lei şi aparatură electronică.

În 2015 au dat patru lovituri la societăţi comerciale din Timiş şi Hunedoara. 70.000 de euro a fost cea mai mare sumă furată atunci de la o societate IT din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş. Tot de acolo au mai luat şi componente de calculatoare.

În 2016, hoţii s-au axat pe vile. Prima lovitură au dat-o la o vilă din Arad. Au demontat sistemul de alarmă şi au reuşit să fure un dulap metalic în care se găseau patru arme de vânătoare, un pistol, bijuterii şi ceasuri în valoare de 40.000 de euro.

A doua lovitură a fost la vila unui fost consilier local din Timişoara, pe când acesta era în vacanţă, hoţii au furat un seif în care se găseau aproape 400.000 de euro.

În 2017 au au acționat la o societate din comuna Giarmata din judeţul Timiş, unde intraseră să fure o cutie metalică cu 40.000 de lei și într-una din Recaș, unde au reușit să fure un seif cu 12.000 de lei.

Gruparea a mai dat spargeri în judeţele Arad şi Bihor, la Lipova, Salonta, Ineu, Pâncota şi Şiria, la case de pariuri, de unde au sustras case de bani.

Anul trecut, hoţii au au spart un magazin de bijuterii din Timișoara, de unde au plecat cu lingouri în valoare de 400.000 de euro.

 

Alte articole