Centrul Regional de Afaceri Timișoara va găzdui săptămâna aceasta primul târg pentru mirese din anul 2019, organizat de Rayna Decor.

Expoziția, aflată la a VIII - a ediție, va da startul evenimentelor de profil la nivel național.

Viitorii miri și cei interesați vor putea afla ultimele tendințe în materie de nunți. Peste 120 de expozanți vor etala toată paleta de noutăți în materie de rochii de mireasă, invitații de nuntă, săli de evenimente, aranjamente florale, bijuterii, limuzine și alte servicii. Cofetăriile vor oferi degustări de produse pentru vizitatorii interesați de oferta lor.

„Așteptăm peste 5.000 de vizitatori, la fel ca și în anii precedenți. Cifra aceasta ne clasează în vârful top-ului expozițiilor de profil din Timișoara, competitorii fiind mult în urma noastră!”, a declarat organizatorul evenimentului, Carmen Caragea (Rayna Decor). Sunt așteptate peste 300 de mirese care vor încerca să-și mărite rochia pe care au purtat-o o singura dată, ele având rezervat un sector special, la primul etaj al centrului expozițional situat vizavi de Sala Olimpia.

„Participăm cu oferte atractive la cel mai important târg de nunți din Timișoara și îi așteptăm pe viitorii miri să își planifice o nuntă de vis la Colosseum Timișoara. Avem o echipă de profesioniști care vor putea să satisfacă cele mai extravagante gusturi în ceea ce privește un eveniment perfect. Fie că este vorba de nunta voastră, botezul celui mic, sau aniversarea cuiva drag, că e vorba de o conferință, un eveniment corporate sau o cununie în aer liber, la noi toate cerințele vor fi îndeplinite“, a declarat Olimpiu Bulzan, managerul restaurantului Colosseum Timișoara.

Târgul de nunți va începe vineri, 11 ianuarie, de la orele 13:00 și se va închide la orele 20:00. Sâmbătă orarul de vizitare va fi 10:00 - 20:00, iar duminică 10:00 - 18:00.
Prezentatorii deja tradiționali ai evenimentului intitulat „Târg pentru mirese” vor fi Popescu și Flick, simpaticii prezentatori de la Radio ZU.

Invitatul special al expoziției va fi campionul național de culturism, Andy Constantin, devenit celebru după ce a jucat rolul de ispită masculină la „Insula Iubirii”. El va fi imaginea unei firme producătoare de costume bărbătești de renume internațional.

PROGRAMUL TÂRGULUI:

Vineri 13.00- 20.00

Sâmbătă 10.00 – 20.00

Duminică 10.00 – 18.00


Pentru detalii: Rayna Decor  
Carmen Caragea – tel. 0723 984506

 

Alte articole