Compania IULIUS a demarat, la Timişoara, lucrările la o nouă clădire de birouri clasa A care face parte din ansamblul Openville, cea mai mare dezvoltare cu destinaţie mixtă din vestul ţării. Acesta este cel de-al treilea imobil office dezvoltat sub brandul United Business Center (UBC) din totalul de şapte clădiri prevăzute în proiect. Cu o suprafaţă totală de peste 130.000 mp, componenta de birouri a ansamblului Openville va deveni un pol regional de business.

Clădirea UBC 3 va avea aproximativ 18.000 mp, 14 etaje şi va fi certificată LEED, urmând să beneficieze de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor. Pe baza experienţei dezvoltării celorlalte două imobile office din Openville, termenul estimat de livrare pe piaţă pentru UBC 3 este de aproximativ 12 luni.

În prezent, se lucrează la consolidarea terenului pe care se va înălţa clădirea de birouri. În paralel, în Openville continuă lucrările de construcţie la UBC 1, imobilul de 13.000 mp care va fi finalizat în vară, precum şi la parcarea supraetajată cu peste 900 de locuri, care va deveni funcţională în toamnă. În curând, alte două noi imobile de birouri vor intra în construcţie. În luna ianuarie, IULIUS a inaugurat prima clădire de birouri, de 18.000 mp, închiriată integral de companii din IT şi automotive.

UBC 3 se va remarca prin silueta arhitecturală deosebită, dar mai ales prin poziţionarea sa, în imediata apropiere a parcului de 55.000 mp, care va fi amenajat integral de compania IULIUS. Clădirea va beneficia de două intrări principale: de la nivel pietonal şi de la nivelul parcului suspendat, care va fi creat în totalitate peste o dală urbană, deasupra parcării subterane a ansamblului. Astfel, cei care vor lucra în UBC 3 vor avea parte de o panoramă deosebită asupra zonelor verzi şi vor beneficia de acces imediat la cafenelele şi restaurantele amenajate în aer liber, în parcul Openville.

Clădirea are prevăzute 14 etaje şi un nivel tehnic, iar demisolul şi parterul vor fi rezervate spaţiilor de retail. Suprafeţele generoase pe fiecare nivel, care vor ajunge până la 2.000 mp, spaţiile ample fără coloane interioare şi faţada integral din sticlă, cu un aport sporit de lumină naturală, se vor adăuga celor mai noi tehnologii disponibile şi soluţiilor eficiente din punct de vedere energetic.

Ca şi în cazul celorlalte clădiri de birouri din proiectul mixt, UBC 3 vine în întâmpinarea companiilor care doresc să le ofere angajaţilor cele mai moderne condiţii şi acces rapid la facilităţi şi servicii utile, în timpul programului de lucru şi după.  Acestea vor fi disponibile la doi paşi, în Iulius Mall Timişoara: zonă de food court, restaurante şi cafenele pentru pauzele de masă, centru de fitness, sute de magazine, cinema multiplex, grădiniţă, cabinete medicale, curăţătorie, spălătorie, agenţii de turism şi birouri ale instituţiilor publice.