Contribuabilii care au venituri din activităţi independente vor depune o singură dată formularul specific şi vor face o singură plată la final de an, a declarat, la un post de televiziune, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

"Vom avea actul normativ care va spune foarte clar ce trebuie să facă fiecare contribuabil: o declaraţie şi o plată unică în timpul unui an. În primul rând, nu se va merge pe realizat, ci se va merge pe o sumă estimată de cel care este vizat. Cei care au depus (Formularul 600 - n. r.) nu trebuie să o mai facă. Sunt vreo 38.000 de depuneri la ghişeu sau electronic de Formulare 600 pe vechea legislaţie, dacă nu mă înşel. Aceşti oameni nu trebuie să mai depună aceste formulare. Doar dacă ei consideră că sumele din aceste formulare sunt la fel cu estimările pe care vor să le facă pentru acest an... Dacă vor să facă o estimare sub aceste sume, atunci pot să o facă. Deci, are un formular în care depune estimarea şi are o plată pe final de an. Să uităm cu toţii de logica de până acum. Este vorba despre un singur formular de depunere a acelei estimări şi o singură plată, moment la care, dacă sunt variaţii faţă de cea estimată iniţial, se face în mod automat şi reglarea, şi plata atunci. Va fi, aşadar, un singur formular şi o singură plată la final de an şi nu mai depun cei care au depus. Se merge pe estimare. Vor fi foarte multe lucruri normale, de bun simţ în noua abordare", a explicat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a precizat, totodată, că până la finalul lunii februarie "acest mecanism va fi prezentat doamnei prim ministru, prezentat public şi discutat, pentru ca lumea să fie mulţumită".

În 31 ianuarie, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă, care prevede că Formularul 600 va putea fi depus până la 15 aprilie.

Potrivit Executivului, termenul de depunere a Formularului 600 (Declaraţia privind venitul asupra căruia se datorează contribuţia de asigurări sociale şi cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate) a fost, astfel, prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018.

AGERPRES

 

Alte articole