Târgul de Crăciun din Timişoara se va derula în perioada 1 decembrie 2018 - 10 ianuarie 2019, în Piaţa Victoriei, Parcarea Modex şi Piaţa Libertăţii, aducând la start 92 de comercianţi, dar şi artişti şi meşteşugari locali.

Programul din acest an a fost structurat avându-se în vedere următoarele:

1. Circumscrierea programului artistic momentului istoric- Centenarul Marii Uniri.
Astfel, deschidem târgul cu momente folclorice din toate zonele României, cu artişti reprezentativi: ansamblurile Timişul, Doina Timişului, Ghiocelul, Semenicul, Mariana Deac, Ilie Medrea (Ardeal),Silvana Râciu(Oltenia),Petrică Miulescu Irimica, Mihaela Petrovici, Ramona Vita, Dumitru Stoicănescu(1 decembrie), Aurel Tamas( 2 decembrie), prelucrări folclorice în varianta rock cu Phoenix (8 decembrie) şi trecem în noul an cu o muzică de inspiraţie folclorică, cu mare priză la tineri - Subcarpaţi, alături de artişti ai Timişoarei:Kamelia, Sean Norvis, Box Office.

2.Conturarea unui orăşel al copiilor în Piaţa Libertăţii, cu atelierul lui Moş Crăciun, brad luminos personalizat, carusel, maşinuţe, trenuleţ( în fiecare sâmbătă şi duminică intre orele 10,30-12,30) şi cu titlu de noutate- patinoar, cu o suprafaţă de 600 metri patraţi.

3. Colindăm tradiţional din 6 decembrie cu numeroşi artişti timişoreni, coruri şi grupuri corale, încurajând tinerii artişti locali.

4.Am dezvoltat parteneriate multiple în cadrul târgului cu Mitropolia Banatului, TVR Timişoara, Facultatea de Muzică, Palatul Copiilor, Şcoala de Arte, Liceul de Muzică,,Ion Vidu”,cu nu mai puţin de 7 şcoli private de muzică şi arte(Incubatorul de Artă, Pro Muzica, Cantodena, Melopolis, Artsoma, Cromatik Voice, Generaţia Muzicii) şi cu 3 fanfare(Vidu Band, Timişoara Big Band, Pro Amicitia).

5. Şi în acest an Moş Crăciun va veni în Piaţa Victoriei în 19 decembrie, momentul sosirii fiind precedat de o producţie semnată Eva Labadi,,Crăciunul Căpitanului Huck’’, cu o distribuţie interesantă.

6. Nu uităm că Timişoara a fost primul oraş liber din România, cu Ilie Stepan cântând pentru prima dată acum 29 de ani,,Deşteaptă-te Române” şi,,Hora Unirii“ în balconul Operei timişorene, Primăria Timişoara organizând şi în acest an Rock for Revolution (20 decembrie) cu participarea trupelor timişorene Pro Musica, Implant pentru Refuz, Melting Dice şi Sanctuar.

7.Nu uităm că suntem români şi trăim împreună acest moment în 1 decembie alături de Ştefan Bănică, Bosquito şi Alexandra Stan.

8. Decoraţiunile de Crăciun ( cupola, photocorner sanie, photocorner- inima, conuri, tunel, porţi, globuri mari, etc), alături de bradul ce va fi instalat joi, 29 noiembrie, vor constitui elemente de atracţie pentru toţi cei ce vor dori să simtă Crăciunul mai aproape de suflet.

Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10- 22.30

Program:

1 decembrie, ora 15.30   La mulţi ani, România- spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri
2 decembrie, ora 17.30   Aurel Tămaş, Pusta Banatului, Ansamblul Timişul Tineret
4 . decembrie ora 17.30  Robert Poka, Incubatorul de Artă
5 decembrie ora 17.30    Piti -emisiune interactivă cu şi despre copii, Black Tea, Hazard
6 decembrie, ora 17.30   Noaptea lui Moş Nicolae- începutul colindatului
·        fanfara Vidu Band,coruri de copii
·        parteneri: Mitropolia Banatului, I.S.J. Timiş
7 decembrie, ora 17.30   Asociaţia penru Promovarea Tradiţiilor, Corul Elim, Mihai Bizgan&Band
8 decembrie, ora 17.30   Skywalkers, Vest Phoenix Cover, Phoenix
9 decembrie,ora 17.30    Rocks of Fire, Funcky Hats, Facultatea de Muzică Timişoara
11 decembrie, ora 17.30 Piti -emisiune interactivă cu şi despre copii, Asociaţia Melopolis
12 decembrie, ora 17.30 Palatul Copiilor, Timişoara Big Band
13 decembrie, ora 17.30 Şcoala de Arte Timişoara, Cromatik Voice
14 decembrie, ora 17.30 Cantodena, Cromatik Voice, Incubatorul de Artă
15 decembrie, ora 17.30 Piti - emisiune interactivă cu şi despre copii, Generaţia Muzicii, Karaoke Colinde
16 decembrie, ra 15.00   Festivalul Coral „Leru-i, Doamne, Ler ”-parteneriat cu Mitropolia Banatului
18 decembrie, ora 17.30 Şcoala Pro Muzica, Asociaţia penru Promovarea Tradiţiilor
19 decembrie, ora 16.00 Crăciunul Căpitanului Huck- spectacol interactiv pentru copii, ce prefaţează sosirea lui Moş Crăciun in Piaţa Victoriei .
În deschidere: Fanfara Pro Amicitia
20decembrie, ora 19.00 Rock For Revolution: Pro Muzica, Implant pentru Refuz, Sanctuar, Melting Dice
21 decembrie, ora 19.00 Timişoara în miscare! Tvr Timişoara pe scenă! coproducţie TVR Timişoara, Casa de Cultură Timişoara
31 decembrie, ora 18.30 Revelion 2019 Subcarpati, Baaska,Kamelia, Box Office, Sean Norvis

 

Alte articole