Guvernul alocă peste 112 milioane de euro pentru comasarea terenurilor agricole și pentru restructurarea fermelor. Astfel, micii fermieri care își transferă definitiv către alt fermier suprafațele de teren pe care le deţin vor primi, anual, 1.500 de euro. Autoritățile din domeniu susțin că această măsură va duce la creşterea productivităţii în sectorul agricol.

Micii fermieri pot primi fonduri europene nerambursabile dacă doresc să cedeze exploataţia agricolă prin contract de arendă, donaţie sau vânzare, fondurile alocate prin măsura de stimulare a comasării terenurilor agricole din PNDR 2014-2020 fiind de 112,33 milioane de euro, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). Sesiunea de primire a proiectelor a fost lansată pentru prima dată pe 15 decembrie 2016 şi are ca dată-limită de depunere 15 mai 2017, ora 16:00.

„AFIR aminteşte tuturor celor interesaţi că se pot depune proiecte cu finanţare europeană nerambursabilă pentru stimularea comasării terenurilor şi pentru consolidarea exploataţiilor agricole prin submăsura 6.5 «Schema pentru micii fermieri» din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014- 2020 (PNDR 2020). Alocarea bugetară stabilită pentru sesiunea de depunere în curs aferentă submăsurii (sM) 6.5 este de 112,33 milioane de euro”, se arată într-un comunicat AFIR.

Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală, începând cu anul semnării contractului de finanţare şi până la data de 31 decembrie 2020. Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro pe an şi reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul schemei simplificate pentru micii fermieri din pilonul I. Beneficiarii eligibili în cadrul acestei submăsuri sunt micii fermieri care au aplicat cel puţin un an schema simplificată pentru micii fermieri din pilonul I, implementată prin APIA, şi care doresc să cedeze exploataţia agricolă prin contract de arendă pe minimum 20 de ani, prin contract de vânzare-cumpărare sau prin act de donaţie. Contractul de transfer definitiv al terenului nu poate fi reziliat de nici una dintre părţi mai devreme de 20 de ani. Transferul definitiv al terenului se face integral către un singur fermier, care trebuie să fie înregistrat la APIA.

AFIR precizează că dosarul cererii de plată se depune anual la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, fie pe suport de hârtie, fie electronic (CD). Pentru obţinerea primei tranşe a cererii de plată, dosarul se depune în maximum 30 de zile de la data semnării contractului de finanţare de către ambele părţi. Celelalte tranşe de plată se vor depune anual în maximum 30 de zile după finalizarea fiecărui an de execuţie.

Potrivit AFIR, prin submăsura 6.5 se încurajează comasarea terenurilor agricole pentru creşterea productivităţii în sectorul agricol. Consolidarea exploataţiilor agricole va permite accesul la finanţări europene pentru investiţii mai multor solicitanţi şi, totodată, va asigura un venit mai mare micilor fermieri care transferă exploataţia.

Cererile de finanţare se depun on-line pe pagina oficială a agenţiei, www.afir.info.

 

Alte articole