Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu (33 de ani), a câştigat, miercuri, un nou mandat la conducerea FRF, încă din primul tur de scrutin, el fiind votat de 168 dintre cei 254 de membri afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală de alegeri desfăşurată la Casa Fotbalului.

Principalul său contracandidat, Ionuţ Lupescu, component al "generaţiei de aur", a obţinut doar 78 dintre voturile preşedinţilor de cluburi şi ai Asociaţiilor Judeţene. Pe locul trei s-a clasat fostul fotbalist Marcel Puşcaş, cu 8 voturi, iar pe cel de-al patrulea Ilie Drăgan, fost lector al Şcolii Federale de Antrenori, care nu a strâns niciun sufragiu.

"Azi aţi fost fermi şi mândri. La rândul meu sunt mândru că fac parte din această familie. Deşi recunosc că nu a fost un fleac, i-am ciuruit. Vă rog ca şi la următorul vot să îmi susţineţi echipa în Comitetul Executiv. Voi fi un preşedinte care va face totul pentru unitate. O unitate a oamenilor de bine", a spus Răzvan Burleanu imediat după numărarea voturilor.

La rândul său, fostul fotbalist Ionuţ Lupescu a afirmat în faţa membrilor afiliaţi: "În primul rând mulţumesc celor care m-au votat, precum şi celor care nu m-au votat. A fost datoria mea să vin şi să încerc să redresez fotbalul românesc. Sper ca dumneavoastră să reuşiţi acest lucru. Vă doresc să faceţi performanţă".

Votat doar de 8 preşedinţi de cluburi, Marcel Puşcaş s-a arătat dezamăgit de rezultatul obţinut. "Este ultima mea zi în fotbalul românesc. Vă mulţumesc mult pentru tot", a precizat el.

Chiar dacă nu a obţinut niciun vot, Ilie Drăgan a afirmat că a fost o onoare să participe la alegerile pentru preşedinţia FRF. "Îi felicit pe ceilalţi trei candidaţi pentru rezultatele obţinute. Le transmit că pentru mine a fost o onoare să fiu alături de ei în cadrul acestor alegeri", a adăugat Drăgan.

La Adunarea Generală au asistat Servet Yardinici, membru în Comitetul Executiv al UEFA şi Bjorn Vassallo, directorul asociaţiilor naţionale din Europa în cadrul FIFA, precum şi trei reprezentanţi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, Dacian Stan, Florin Moroşan şi Cezar Anghel.

Răzvan Burleanu conduce Federaţia Română de Fotbal din 5 martie 2014.

 

Alte articole