Reprezentativa Franţei a câştigat Cupa Mondială la fotbal pentru a doua oară în istoria sa, după ce a învins, duminică, la Moscova, cu scorul de 4-2 (2-1), selecţionata Croaţiei.

Pentru Franţa au marcat Mandzukici '18 (autogol), Griezmann '39 (penalti), Pogba '59 şi Mbappe '65.

Golurile Croaţiei au fost reuşite de Perisici '28 şi Mandzukici '69.

Reprezentativa Franţei a devenit a doua cea mai tânără echipă care câştigă Cupa Mondială, după Brazilia în 1970. Jucătorii Franţei au o medie de 25 de ani şi 10 luni, în timp ce fotbaliştii Braziliei din 1970 aveau o medie de vârsta de 25 de ani şi 9 luni.

Naţionala Franţei va sărbători câştigarea titlului mondial, luni, alături de fani, printr-o paradă pe Champs-Elysees, informează Le Figaro.

Parada se va desfăşura între orele locale 17.30 şi 18.30.

Echipa va reveni în Franţa la ora 15.55, pe aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle. Jucătorii vor fi întâmpinaţi de ministrul Sporturilor, Laura Flessel, şi vor avea parte şi de “water salute” din partea pompierilor parizieni. Publicul nu va avea acces la aeroport, însă fanii îşi vor putea vedea favoriţii mai târziu, la parada de pe Champs-Elysees.

Apoi, la ora 18.30, naţionala Franţei va fi primită la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La recepţia care se va încheia la ora 20.00 vor fi prezenţi miniştri, familiile jucătorilor şi o mie de copii de la cluburile de unde provin fotbaliştii campioni mondiali.