Prima fabrică din România a concernului american TE Connectivity, care va produce senzori utilizaţi în industria aeronautică mondială, cât şi pentru zona de automotive, medicală şi electrocasnice s-a deschis la Timișoara, în urma unei investiții de 6 milioane de euro.

Fabrica produce senzori utilizaţi drept componente în produse finite din domeniul aeronautic, automotive, medical şi electrocasnice și face parte din concernul TE Connectivity, companie de origine americană, cu circa 80.000 de angajaţi la nivel mondial şi o cifră de afaceri de 14 miliarde de dolari, deservind clienţi din peste 140 de ţări.

Timişoara a fost selectată de investitori pentru că este un pol cu puternic potenţial de forţă de muncă specializată deja în industria electronică şi are universităţile, în special cele de profil tehnic, care asigură pe viitor oameni specializaţi.

Toată producţia de senzori de la Timişoara este destinată exportului, însă poate ajunge în produse finite livrate şi pe piaţa românească, de exemplu, în electrocasnice.

În viitorul foarte apropiat, fabrica se va extinde cu alte două linii de producţie, cea mai pretenţioasă fiind cea care va ajunge din Franţa şi va fi destinată industriei aeronautice.

În prezent, fabrica are 70 de angajaţi cu studii medii şi studii superioare, oameni care au deja experienţă în industria electronicii, iar în următorii ani se va atinge un prag de câteva sute de angajaţi.

 

Alte articole