Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea ei cu trupul la cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Aceasta este tratata in scrierile a patru parinti orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului si Sfantul Ioan Damaschin.

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este marcat, în fiecare an, în 15 august şi este precedat de o perioada de doua saptamani de postire.

Sfanta Scriptura nu ne spune nimic despre mutarea Fecioarei Maria la cele vesnice. Informatiile pe care le avem legate de moartea, ingroparea si inaltarea ei la cer, vin din Sfanta Traditie.

Potrivit Traditiei, Maica Domnului a mai trait 11 ani dupa inaltarea la cer a Fiului sau. Sfantul Arhanghel Gavriil i-a vestit trecerea din lumea aceasta la viata vesnica cu trei zile inainte de adormirea sa: «Acestea zice Fiul tau "Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare"».

Dupa ce a fost instiintata de Sfantul Arhanghel Gavriil ca va trece din lumea aceasta la viata vesnica, Fecioara Maria i-a intarit pe cei apropiati prin cuvintele: "Nu faceti din mutarea mea pricina de doliu, ci umpleti-va de bucurie si mai mare. Doresc sa merg la Fiul meu, Cel ce daruieste tuturor fiinta si viata. Si cand ma voi duce la El, nu voi inceta sa ma rog si sa mijlocesc pentru voi, pentru toti crestinii si pentru lumea intreaga, ca Cel ce o judeca in milostivirea Sa, sa se milostiveasca de toti credinciosii si sa-i intareasca si sa-i duca pe calea vietii, iar pe cei necredinciosi sa-i intoarca si sa-i faca pe toti o singura turma a Bunului Pastor care si-a dat sufletul pentru oile Sale si le cunoaste si ai Sai il cunosc!"

Apoi a multumit Domnului pentru toate, iar Mantuitorul a venit la ea impreuna cu cetele ingeresti si i-a zis: "Fericita fii si sa se bucure inima ta. Pentru harul care ti-a fost dat, tot sufletul care va chema numele tau cu sfintenie nu va fi lepadat, ci va afla mangaiere si milostivire in aceasta viata si veacul viitor. Iar tu intra in salasurile cele vesnice cu pace, bucurie ca sa vezi slava mea si sa te bucuri prin harul Duhului Sfant". Dupa aceste cuvinte, Maica Domnului si-a dat obstescul sfarsit. Si-a incredintat sufletul Fiului ei.

Sfintii Parinti ne descopera ca dupa cum trupul Maicii Domnului a ramas feciorelnic in timpul nasterii lui Hristos, se cuvenea ca trupul ei sa ramana integru, ferit de stricaciune si dupa mutarea ei la cele vesnice.

Traditia spune ca Apostolii, aflati in acel moment in diferite zone ale lumii, au fost adusi pe nori pentru a fi prezenti la inmormantarea ei. Trupul Maicii Domnului a fost dus de ingeri si de oameni la mormantul din Ghetsimani de langa Ierusalim. Dupa trei zile de la inmormantarea ei a sosit si Apostolul Toma. Acesta a cerut sa se deschida mormantul Maicii Domnului pentru a-i saruta mainile acesteia, dar intrand in mormant, l-a aflat gol. Apostolii au vazut cu acest prilej numai giulgiul, ca marturie a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. (sursa: crestinortodox.ro)

Superstiţii de Sfântă Maria Mare

O superstitie straveche ne arata ca pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, nu este bine sa ne tundem parul sau sa il aruncam la gunoi.

De asemenea, evitati sa mergeti inapoi. Se spune ca acesta este un obicei care o intristeaza pe Maica Domnului.

In anumite zone ale tarii, de Sfânta Marie Mare, exista obiceiul ca fetele necasatorite sa culeaga flori pe care le duc ulterior la biserica pentru a fi sfintite. Odata ce slujba se termina, iau aceste flori acasa si le asaza drept ofranda la icoana Maicii Domnului. Se spune ca aceste flori sunt investite de Maica Domnului cu puteri vindecatoare, dar nu numai. Ele aduc in casa pe care o impodobesc sanatate, paza de primejdii, dar si noroc si binecuvantare.

Tot de Sfânta Marie Mare, fetele nemaritate se roaga Maicii Domnului pentru a le da un ursit bun si o soarta favorabila in dragoste si casnicie.

Nu se aprinde focul în sobă. O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.

De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.