Asociația Culturală Pusta, împreună cu Episcopia Romano-Catolică, Filarmonica „Banatul” din Timișoara, Eufonia Festival, Forumul Democrat al Germanilor din Banat – Filiala Cenad și ceilalți parteneri implicați în proiect, au pregătit o avalanșă de evenimente culturale de înaltă ținută.
Timp de mai multe zile, Cenadul va deveni locul în care istoria, muzica, credința și tradițiile Banatului se vot întâlni într-un program dedicat Sfântului Gerard.
De asemenea, se va marca împlinirea a 997 de ani de la înființarea Episcopiei de Cenad.
PROGRAM
24 septembrie | ora 11:00
Sfânta Liturghie pontificală solemnă dedicată Sfântului Gerard
26 septembrie | ora 12:00
„Kerwei 2026” – tradiții vii, identitate și comunitate
O adevărată sărbătoare a diversității culturale a Banatului, cu porturi, muzică și dansuri tradiționale șvăbești, maghiare, românești, sârbești, bulgărești și nu numai.
Primul eveniment din cadrul manifestprilor dedicate Sfântului Gerard a avut loc în 16 septembrie, „Colours of Sound” – Eufonia Festival | ON THE ROAD. A fost un concert de muzică de cameră cu artiști internaționali consacrați: Vlad Popescu, Kaori Yamagami și Florian Peelman.





















