Doi barmani, ambii în vârstă de 24 de ani, au fost reținuți, zilele trecute, pentru de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, după ce au fost prinși de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj.
Cei doi arădeni lucrau la evenimente private în Timișoara, unde în ultimii cinci ani, au vândut diferite cantități de canabis, către consumatori, cu preponderență tineri, majoritatea studenți în cadrul universităților din Timișoara, obținând importante sume de bani.
„Unul dintre aceștia a fost prins în flagrant, în timp vindea o cantitate de drog de risc. În acestă împrejurare, dar și cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost găsite și ridicate circa 250 grame canabis, atât în formă brută, cât și în doze ambalate, o cantitate de substanță cristalină, grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă“, se arată în comunicatul procurorilor.
În acest caz, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul din cadrul Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara.




















