Aderarea României la spațiul Schengen și cu granițele terestre va determina schimbări în ceea ce privește controlul la frontierele cu statele UE, astfel încât autoritățile române...
Superstiţiile spun că Anul Nou trebuie întâmpinat alături de familie şi prieteni, iar pentru ca în următoarele 12 luni să fim sănătoşi să dansăm în aer...
Timișoara, România – Colosseum Timișoara Ballroom se pregătește să întâmpine Anul Nou cu un eveniment de neuitat pe 31 decembrie 2024. Invitații vor avea ocazia să...
Luni dimineață a decolat avionul care efectuează primul zbor din istoria Aeroportului Internațional Timișoara spre celebra destinație – Dubai! Zborul a fost operat de compania HiSky....
La inițiativa primarului Dominic Fritz, Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea acțiunilor private ale Aeroportului „Traian Vuia”, respectiv pachetul de 20% deținut de Fondul Proprietatea. Adoptarea acestei...
Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie, anunță Observatorul Astronomic „Vasile Urseanu“. Începând de la această...
Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, în parteneriat cu Primăria Timișoara, deschide vineri, 20 decembrie 2024, un nou adăpost de urgență destinat să ofere îngrijire persoanelor...
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a finalizat cercetările în 6 dosare având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni de luare...
Joi, 19 decembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara are loc așteptatul spectacol „Ierbar“ de Simona Popescu și Radu Afrim,...
Timișoara rămâne unul dintre principalele orașe din Europa care susține lupta pentru libertate. Municipalitatea onorează memoria Revoluției și a eroilor martiri în data de 20 decembrie...