Carmen Proteasa, expertă în politici educaționale și științe politice, se alătură grupului de consilieri personali ai primarului Timișoarei Carmen Proteasa, expertă în politici educaționale, cercetare educațională...
Primăria Municipiului Timișoara vine, din nou, în sprijinul proprietarilor de clădiri istorice prin elaborarea Strategiei privind mansardarea podurilor din clădirile existente în zone protejate. Astfel, pentru...
Elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal se întorc luni la cursuri după vacanţa de iarnă. Potrivit calendarului aprobat de...
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a explicat joi dimineaţă că timişorenii au mai stat încă o noapte în frig din cauză că furnizorul de gaz cu...
Reprezentanţii HoReCa din Timişoara i-au transmis o scrisoare deschisă primarului Dominic Fritz, nemulţumiţi de intenţia Primăriei Timişoara de a majora de trei ori impozitul pe clădirile...
Consiliul Local Timişoara a adoptat, marţi, două hotărâri conform cărora cei din conducerea Primăriei municipiului sunt obligaţi să îşi publice diplomele de studii şi domiciliul. Proiectele...
Candidatul PNL a obținut 506 voturi, urmat de cel al PSD – 173 de voturi, Pro România – 103 și AUR – 25 de voturi. La...
Un bărbat din municipiul Lugoj, judeţul Timiş, a aruncat mai mulţi saci cu gunoi într-un canal, la marginea drumului, în localitatea învecinată, Victor Vlad Delamarina. Primarul...
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a respins prelungirea carantinei pentru municipiul Timişoara şi localităţile învecinate, primarul Dominic Fritz, un susținător aprins al carantinei, votând...
Procedura în vederea înscrierii copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021 – 2022 începe miercuri, când şcolile şi inspectorarele şcolare sunt aşteptate să afişeze planul...