Timișoara are, incontestabil, un segment important de public dornic de piese ce au trecut proba timpului, de comedii jucate de vedete, iar pentru acest public revine...
Coregraful și performerul bulgar Ivo Dimcev, unul dintre invitații care revin la TESZT, este cunoscut pentru spargerea tabuurilor, în spectacolele sale provocatoare, curajoase din perspectiva abordării...
Primăria Timişoara organizează Ziua Tinerilor Timișoarei, care a ajuns la cea de-a doua ediţie, în data de 22 aprilie, în Piaţa Libertăţii, Piaţa Unirii, Piaţa Sf....
Peste 40 de autovehicule istorice vor fi expuse la Retroparada Primăverii, în fața Operei din Timișoara, sâmbătă, 22 aprilie. Expoziţia va începe la ora 10.30 şi...
Credincioșii sunt așteptați, în număr mare, la slujbele din Săptămâna Luminată. Luni (a doua zi de Paști)ora 8:30 Utreniaora 10:00 Sfânta Liturghieora 18:00 Vecernia Marţi (a...
Prima zi de Paşte vine cu o serie de tradiţii şi obiceiuri specifice, pe care credincioşii le respectă anual. Printre acestea se numără şi cea care...
JazzTM 2017 continuă seria premierelor pentru România cu Monty Alexander Harlem Kingston Express. Excepționala colaborare aduce pe scena din Piața Victoriei un sunet unic, aflat la...
† IOAN,Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la...
Credincioșii ortodocși sunt așteptați, în număr mare, la slujbele speciale oficiate în Săpătămâna Patimilor și de Paști. MIERCURI – ora 8,00 Ceasurile și Obednița– Ora 9,30...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Arhiepiscopia Timişoarei, în colaborare cu Primăria Giroc, organizează marţi, 11 aprilie, a zecea ediţie a Festivalului de toacă în...