Patronatul HO-RE Timișoara și-a exprimat indignarea față de tergeversarea fără motiv a proiectului Regiunea Gastronomică Europeană Banat, care ar duce la dezvoltarea economică și turistică a...
Primăria Municipiului Timișoara lansează un nou apel către RETIM și ADID, responsabile de colectarea deșeurilor, să ia măsuri eficiente astfel încât echipele să respecte programul de...
Se știa până acum că Samsung va lansa în această vară noi ceasuri inteligente la Paris în data de 10 iulie. Gigantul high-tech sud-coreean a ales...
Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, organizează Ziua Porților Deschise în 10 mai 2024, începând cu ora 17:00, o...
Primăria Timișoara și cetățenii au colaborat pentru a transforma o fostă rampă ilegală de deșeuri într-un spațiu verde, pentru joacă și recreere. Proiectul este realizat cu...
Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase...
Învierea Domnului sau Sărbătoarea de Paști este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale anului care constituie fundația de bază a credinței și a Bisericii...