Seminţele şi răsadurile de legume din soiurile tradiţionale româneşti sunt tot mai solicitate, cererea în acest an crescând cu peste 20%, potrivit conducerii Staţiunii de cercetări...
A devenit operaţional Sistemul naţional de verificare a medicamentelor menit să protejeze pacienţii împotriva medicamentelor contrafăcute, a anunţat managerul Organizaţiei de Serializare a Medicamentelor din România....
Anul acesta vor apărea primele case izolate termic cu lână, în prezent derulându-se procesul de agrementare a produsului, a declarat luni ministrul Agriculturii Petre Daea la...
CFR Călători lansează oferta tarifară de călătorie Trenurile Zăpezii 2019, cu reduceri, începând de marţi şi până în 28 februarie, la trenurile spre şi dinspre cele...
„Sapiens.Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari, apărută la editura Polirom, este pentru al doilea an consecutiv cea mai vândută carte a anului iar thrillerul...
Principesa Margareta, custodele Coroanei, şi principele Radu vor participa, miercuri, la la Curtea de Argeş, la parastasul de un an de la moartea Regelui Mihai I...
Ministerul Mediului a anunțat că a elaborat un proiect de Ordin pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice. Fiecare casă ar...
Pepenele de iarnă (benincasa hispida), un nou soi provenit din Asia, a fost aclimatizat în acest an, în premieră în ţara noastră, de cercetătorii Staţiunii legumicole...
Ca măsură de precauţie, peste jumătate din români (52%) susţin că scot din priză toate aparatele electrice atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai...
Deşi există şi şoferi, de obicei tinerii cu vârste până în 25 de ani şi conducători ai unor autoturisme puternice, cu un comportament agresiv în trafic,...