Ne găsiți și pe:

Din țară

Cererile unice de plată se pot depune la APIA din 2 martie 2020

Publicat

pe

Fermierii pot depune cererile unice de plată pentru 2020 la centrele judeţene/locale APIA şi cel al municipiului Bucureşti, în perioada 2 martie – 15 mai 2020, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) care a lansat campania de informare în acest.

La APIA se va depune o singură cerere unică de plată, chiar dacă fermierii utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe, se menţionează în comunicatul instituţiei.

România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, beneficiază de fonduri europene, prin aplicarea schemelor de plăţi/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii, ca mecanisme de susţinere a producătorilor agricoli.

Ca scheme de plăţi, fermierii pot aplica la schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri sau schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic.

În campania de finanţare pentru 2020, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic, folosind aplicaţia IPA‑Online la adresa: http://lpis.apia.org.ro/, menţionează APIA. Finalizarea şi închiderea cererii unice de plată în IPA‑Online se face în prezenţa funcţionarului APIA responsabil cu primirea cererii unice de plată, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic.

Acelaşi principiu se aplică şi pentru crescătorii de animale, care vor completa cererea unică de plată – declaraţie sector zootehnic, împreună cu funcţionarul APIA, în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic.

Pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ ajutoarelor naţionale fermierii trebuie să depună anual, la APIA, cererea unică de plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare.

Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii.

Potrivit prevederilor legislaţiei europene şi naţionale, orice fermier care solicită plăţi în cadrul schemelor de plată/măsurilor de sprijin/ajutoarelor naţionale tranzitorii aferente campaniei 2020 trebuie să respecte normele de eco‑condiţionalitate, care cuprind bunele condiţii agricole şi de mediu şi cerinţele legale în materie de gestionare, pe tot parcursul amnului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploataţiei, indiferent de mărimea lor.

Informaţiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărţile şi listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, pot fi consultate la centrele judeţene/locale ale APIA şi pe site‑urile: www.apia.org.ro, www.madr.ro şi www.pndr.ro.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite