Ne găsiți și pe:

Administrație

Școala înaintea spectacolului: decizia curajoasă a primarului Gabriel Drăgan pentru viitorul comunei Peciu Nou

Publicat

pe

Într-o perioadă în care multe administrații aleg popularitatea rapidă și cheltuielile de imagine, primarul comunei Peciu Nou, Gabriel Drăgan, vine cu o decizie rar întâlnită în administrația locală: investițiile în educație trebuie să fie mai importante decât divertismentul finanțat din bani publici.

Propunerea edilului, votată recent în ședința Consiliului Local, prevede redirecționarea sumei de 270.000 de lei, bani alocați inițial pentru evenimente culturale și rugi, către investiții în infrastructura școlară.

Mai exact, fondurile vor susține cofinanțarea noii clădiri a Școlii cu clasele 0 – VIII din Peciu Nou, un proiect realizat cu finanțare europeană prin ADR Vest.

Este o alegere administrativă matură și responsabilă. În locul unor cheltuieli de moment, administrația locală a ales să investească într-un obiectiv care poate schimba viitorul generațiilor următoare.

Gabriel Drăgan: „Mai întâi școala, apoi distracția”

Mesajul transmis de primarul Gabriel Drăgan este unul clar și puternic: dezvoltarea unei comunități începe prin educație.

„Ne vom concentra pe a crește valoarea pe termen lung și a scădea cheltuielile de consum, urmărind ca infrastructura școlară să fie înaintea divertismentului”, a transmis edilul.

Noua școală din Peciu Nou reprezintă una dintre cele mai importante investiții din comună, iar contribuția administrației locale la acest proiect se ridică la aproximativ 1 milion de euro. În același timp, comuna are în derulare proiecte finanțate prin PNRR în valoare de aproximativ 17 milioane de euro, ceea ce pune o presiune uriașă pe bugetul local și pe necesarul de cofinanțare.

În aceste condiții, decizia de a prioritiza educația nu este doar una simbolică, ci și una profund pragmatică.

Ruga merge mai departe, dar cu implicarea comunității

Comuna Peciu Nou și satele aparținătoare, Sânmartinu Sârbesc și Diniaș, păstrează și tradițiile locale, iar rugile fac parte din identitatea comunității. Primarul a subliniat însă că aceste obiceiuri nu dispar, chiar dacă nu vor mai fi finanțate integral din bani publici. Din contră, administrația își dorește o revenire la spiritul autentic de altădată, când oamenii contribuiau împreună pentru organizarea sărbătorilor locale.

„Oamenii se pot mobiliza din casă în casă să strângă bani pentru rugă cum făceau pe vremuri. Obiceiurile rămân, mergem la biserică”, a explicat Gabriel Drăgan.
Primăria va continua să ofere gratuit căminele culturale și instalațiile de sonorizare, iar organizarea evenimentelor poate fi sprijinită și prin sponsorizări private.
Această abordare transmite un mesaj important: tradițiile adevărate nu depind exclusiv de bugetul public, ci de implicarea oamenilor și de spiritul comunității.

O administrație orientată spre dezvoltare și prosperitate

Într-o perioadă economică dificilă, în care multe localități se confruntă cu lipsa fondurilor, administrația din Peciu Nou pare să fi ales direcția investițiilor strategice și a dezvoltării pe termen lung.

Cu venituri estimate la aproximativ 5 milioane de lei în bugetul local, comuna trebuie să gestioneze atent fiecare cheltuială. În acest context, fondurile europene atrase reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru dezvoltarea localității.
Declarația primarului — „Decât notorietate, prefer să merg pe prosperitate” — rezumă perfect filosofia acestei decizii administrative.

Educația, cea mai bună investiție pentru viitor

Poate că unele decizii administrative nu aduc aplauze imediate, însă construiesc ceva mult mai valoros: viitorul unei comunități.

A investi într-o școală modernă înseamnă a investi în copii, în profesori, în condiții mai bune pentru educație și în șanse reale pentru generațiile următoare. Iar atunci când o administrație locală are curajul să pună educația înaintea spectacolului, transmite un exemplu de responsabilitate și viziune.

La Peciu Nou, mesajul este simplu și puternic: distracția poate aștepta, educația nu.

Administrație

Pasajul Slavici-Polonă va fi reconstruit. Se vor amenaja și piste de biciclete

Publicat

pe

Primarul Dominic Fritz a semnat ordinul de începere a lucrărilor de reconstrucție a Pasajului Slavici – Polonă, unul dintre cele mai degradate puncte de infrastructură din oraș. După zeci de ani de uzură și fără lucrări majore, pasajul intră într-un amplu proces de refacere a celor trei deschideri, consolidare și reabilitare structurală. Mobilizarea pentru organizarea de șantier începe de săptămâna viitoare, fără afectarea circulației în prima etapă. Primele intervenții vor include defrișările necesare amenajării șantierului.

“Pasajul Slavici – Polonă este una dintre verigile slabe ale infrastructurii din Timișoara și, după mai bine de 40 de ani fără lucrări serioase, are nevoie de investiții. S-a degradat atât de tare, încât a devenit un calvar pentru șoferi, pietoni și bicicliști, dar acum intrăm serios în reconstrucție cu o investiție de aproape 12 milioane de euro din bugetul local. Vom avea și o extindere a pasajelor în punctele unde traficul se blochează astăzi din cauza îngustării benzilor dinspre străzile Ovidiu Cotruș și Polonă”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Investiția municipalității include reconstrucția completă a pasajului de la fosta Fabrică de Zahăr, construit în 1982, precum și modernizarea unor tronsoane din străzile Polonă, Wilhelm Tell și Ovidiu Cotruș. Infrastructura va păstra funcțiunile dedicate traficului auto, transportului public și circulației pietonale, iar în plus va include piste pentru biciclete și conexiuni mai sigure și mai accesibile pentru toate categoriile de participanți la trafic.

Astfel, vor fi reconstruite pasajul peste linia CF 926 de pe strada Ovidiu Cotruș; pasajul peste încrucișarea spre Utvin; pasajul peste linia CF dezafectată de pe strada Wilhelm Tell și vor fi reabilitați aproximativ 1,5 km de drum. De asemenea, este prevăzută menținerea și reabilitarea liniilor de tramvai pentru o potențială legătură de mobilitate. În plus, vor fi executate lucrări de amenajare a pistelor de biciclete, de modernizare a rețelei de canalizare pluvială și a iluminatului public, precum și de refacere a trotuarelor și bordurilor. Totodată, vor fi montate parapete pentru creșterea siguranței rutiere și pietonale.

Investiția, în valoare de peste 49 de milioane de lei (fără TVA), este suportată integral din bugetul local. Lucrările sunt executate de asocierea formată din Freyrom S.A., Procons Group S.R.L., Inginerie Drumuri și Poduri S.R.L. și Integrated Road Solutions S.R.L.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Administrație

COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,

Publicat

pe

  1. Finanțat prin PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ – Pilonul VI. Politici pentru noua generație – Componenta C15: Educație
  2. Numele beneficiarului: COMUNA PECIU NOU
  3. Obiectivele proiectului

„DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU” va contribui la atingerea obiectivelor priorității de investiție PNRR prin dotarea:

Liceului Teoretic PECIU NOU cu echipamente TIC a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu) si a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial) si dotarea cu mobilier si materiale didactice a 1 laborator de informatica (nou creat la nivel gimnazial), a 33 Sali de clasa (7 grădinița, 18 scoală 0-VIII si 8 liceu), a 1 laborator de științe (chimie) (nou creat la nivel gimnazial), a 1  cabinet școlar (nou creat la nivel gimnazial), a 1 cabinet psihopedagogic (nou creat la nivel gimnazial) si a 1 sala de sport (nou creata la nivel gimnazial).

  1. Valoarea totala a proiectului este 083.257,45 lei, din care finanțarea nerambursabila este 2.083.257,45 lei
  2. Data începerii proiectului este 08.2023
  3. Data finalizării proiectului este 05.2026
  4. Codul proiectului F-PNRR-Dotari-2023-0760

Contact: DRAGAN GABRIEL RAZVAN – Primar, tel/fax +40256414500 / +40256414826, e-mail: contact@primariapeciunou.ro

 

Citeste mai mult

Administrație

Dezinsecție terestră la Timișoara. Ce trebuie să știe cetățenii

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iunie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora, urmate de activități de deratizare. Intervențiile sunt programate în perioada 2 – 17 iunie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție, Varat Pasta – pentru deratizare). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor) și Tip 14 (Rodenticide).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul deratizării, staţiile de intoxicare sunt astfel concepute încât să permită doar accesul rozătoarelor, iar raticidul are adăugată o substanţă foarte amară pentru a descuraja ingerarea de către restul mamiferelor. Este interzisă golirea, deteriorarea sau sustragerea stațiilor pentru momeli amplasate pe domeniul public de operatorul serviciilor de deratizare.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Cele mai citite