Datorită reluării circulației pe ambele sensuri pe strada Popa Șapcă, începând de marți, 1 noiembrie, autobuzele de pe linia 40 își vor relua vechiul traseu. Astfel,...
Vești bune pentru șoferi! Sâmbătă s-a deschis traficul pe strada Popa Şapcă, pe tronsonul aflat între intersecţia de la Punctele Cardinale până la sensul giratoriu de...
Primarul Nicolae Robu s-a întâlnit, sâmbătă, la sediul municipalității, cu directorul general al CNAIR (fosta CNADNR), pe două teme de maxim interes pentru Timișoara și timișoreni,...
Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat şi predat unei echipe operative din cadrul I.P.J. Timiş un cetăţean român, urmărit general, pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt...
În acest sfârșit de săptămână, clienții Iulius Mall vor putea afla amănunte despre cele mai noi tendințe în amenajarea locuinței, precum și despre oferte imobiliare interesante,...
Poliția Locală Timișoara le reamintește conducătorilor auto că se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice, iar...
Suntem chemați a ne implica într-un proiect minunat! Duminică, 30 octombrie, voluntarii programului educațional Ajungem Mari Timiș al Asociatiei Lindenfeld, organizează evenimentul Reuniunea Toamnei pentru copiii...
Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, aflați în patrulare marți după-amiază, în jurul orei 15, în mijloacele de transport în comun, au intervenit pentru aplanarea...
Dansul, imaginile video și muzica spun împreună o poveste despre cuvinte – acele cuvinte pe care nu îndrăznim niciodată să le rostim. Paradoxal, nici un cuvânt...
Autorităţilor publice şi alte organizaţii din România interesate în finanţarea unor proiecte din sfera mobilităţii durabile şi a transportului public beneficiază de o serie de instrumente...