Cea mai mare perlă din lume va fi expusă în curând în Filipine, după ce mărgăritarul în valoare de 100 de milioane de dolari a fost...
Președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, a anunțat că săptămâna viitoare, în cadrul unei ședințe, va fi făcută o rectificare bugetară şi vor fi prevăzuţi bani pentru...
Teatrul Național din Timișoara anunță o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR2016, eveniment care va avea loc la finele...
Trei tineri cu vârste între 17 și 19 ani, bănuiți că ar fi sustras bijuterii și electronice în valoare de 25.000 de lei dintr-o locuință situată...
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport al gazelor naturale de către compania Transgaz, E.ON Distribuţie România este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze...
Noul an școlar îi va primi pe elevi și preșcolari în spații renovate sau măcar igineizate. ”Mai este puțin până la începerea noului an școlar și...
Duminică, 28 august, între orele 12.00 – 22.00, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara va avea loc Ruga Bănățeană, ajunsă la a doua ediție. Organizatorii sunt Consiliul...
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au depistat și sancționat în aceste zile alte trei persoane care au fost surprinse de camerele de filmat abandonând...
Doi bărbați de 38 și 43 de ani, bănuiți de comiterea a două furturi din locuințe, pe raza municipiului Timișoara, au fost depistați de polițiștii timișeni....
Se așteptau la migranți, dar au dat peste traficanți de droguri! În cadrul acţiunilor de supraveghere desfăşurate la graniţa cu Serbia, poliţiştii de frontieră de la...