Românii vor avea parte de patru zile libere legalede Crăciun și Revelion, deoarece aceste două sărbători vor cădea în mijlocul săptămânii. În 2019, Crăciunul va fi...
Toată lume dorește o capacitate cât mai mare a bateriei telefonului și o viață cât mai lungă a acesteia. Dar putem face unele lucruri care prelungesc...
Potrivit rânduielilor ortodoxe, nu se fac nunți în posturi, în ajunul şi în zilele Praznicelor împărăteşti, precum și în perioada dintre Crăciun și Bobotează. Unele dintre...
Campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a început la miezul nopţii de joi spre vineri şi se va încheia sâmbăta viitoare, la ora...
La exact 30 de ani după Revoluția Română, Regal de Balet vine la Timișoara cu o reprezentație specială a primului spectacol de balet inspirat după evenimentele...
Anul acesta, Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului începe vineri, 15 noiembrie, şi ţine până marți, 24 decembrie, inclusiv. Postul a fost rânduit pentru folosul duhovnicesc...
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, luni, 18 noiembrie, o monedă din argint cu tema 75 de ani de la înfiinţarea Universităţii de...
Un medic de la Spitalul CFR din Timişoara a fost reţinut pentru 24 de ore după ce şi-a bătut fiul de 13 ani, până l-a băgat...
Primăria Municipiului Timișoara a preluat de la Ministerul Transportului în anul 2017 Drumul Național 59A, tronsonul de la km 3+170-la km 4+400, inclusiv pasajul CF. În...
Sectorul de restaurante şi cafenele (Food & Beverage) din România a evoluat constant în ultimii ani, atât datorită creşterii salariilor şi a puterii de cumpărare, cât...