Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, organizează cea de – a XII – a ediţie a Târgului de...
Compania aeriană Ryanair va introduce, începând cu luna octombrie, 4 zboruri suplimentare București-Timișoara și retur, iar compania aeriană Tarom, două zboruri suplimentare. Modificarea va veni odată...
Peste 200 de medici și asistenți sunt așteptați la primul congres de fizioterapie organizat de Colegiul Fizioterapeuților din România, care va avea loc la Timișoara, la...
Copiii din ziua de azi încep să pună bani deoparte mult mai devreme decât o făceau părinţii şi bunicii lor, iar cu primii bani economisiţi tinerii...
Guvernul a aprobat modificări şi completări la Legea adopţiilor, între noile prevederi regăsindu-se şi cea potrivit căreia durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie...
Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană organizează în zilele de 21, 22 și 23 septembrie, de la ora 20:30, în Piața Libertății, spectacolul Lumina Libertății. Cu ajutorul...
Cu ocazia evenimentului „Conti Running Day – 2018”, Societatea de Transport Public Timişoara anunţă că, în data de 23.09.2018, în intervalul orar 08:30 – 12:30, se...
Şi în acest an, Festivalul Minorităţilor Etnice din Timişoara va face deliciul celor ce vor lua cu asalt duminică, 23 septembrie, Parcul Rozelor. La ora 14...
După ce recent a câștigat trei proiecte europene în valoare de 8 milioane de euro, Universitatea de Vest din Timișoara anunță un nou succes în atragerea...
Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie se va desfăşura în zilele de 6 şi 7 octombrie, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, solicitând instituţiilor implicate în organizarea...