Crearea autoportretelor prin fotografiere, cel mai adesea pentru a fi postate pe retelele de socializare, este o tulburare mentala, potrivit unui studiu recent publicat in International...
Principalele centre educaţionale din Europa tind să fie găzduite de oraşe importante precum Londra, Berlin şi Paris. Dar inima inovaţiei europene nu este o metropolă majoră,...
Reînscrierile copiilor în învăţământul preşcolar vor începe luni, 8 mai, iar înscrierile, din 22 mai. În limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi...
La mai puțin de 20 km de Timișoara, se află localitatea Beregsău Mare, acolo unde trăiește familia Lupescu, o familie cu patru copii aflată la limita...
Termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată în vederea obţinerii de subvenţii în agricultură este 15 mai 2017, a anunţat, marţi, Agenţia de Plăţi şi...
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) deschide miercuri sesiunile de primire a proiectelor de investiţii finanţate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Naţional de Dezvoltare...
Afirmația aparține dr. Şomordolea Florina, medic primar Medicină de Familie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila”. ”Este primăvară, ne bucurăm de vremea...
Doar 45 de minute de exerciţii fizice efectuate pe săptămână îmbunătăţesc funcţiile creierului persoanelor trecute de 50 de ani, arată un nou studiu citat de BBC...
Labour Day (Ziua Muncii) este cunoscută şi sub denumirea de May Day (Ziua Mai). Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de...
Având în vedere ca în perioada următoare va fi minivacanța de 1 Mai, perioada ce reprezintăun prilej pentru mulți cetățeni români de a petrece vacanța în...