Nicu Covaci, liderul trupei timişorene Phoenix, în vârstă de 76 de ani, a fost operat de urgenţă pe creier, vineri, la Spitalul Judeţean din Timişoara. Conform...
Actriţa Draga Olteanu Matei a decedat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf Spiridon” din Iaşi, dr. Diana...
Alte 70 de noi paturi au fost pregătite pentru pacienţii cu COVID-19 la Clinica ASCAR ce aparţine de Spitalul Municipal Timişoara, în timp ce la Spitalul...
85 de aparate, destinate îngrijirii pacienților, care au nevoie de oxigen suplimentar, au ajuns în spitalele din Timișoara implicate în lupta împotriva COVID 19. Concentratoarele de...
Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara a primit o primă tranşă din antiviralul Remdesivir, folosit în tratarea bolnavilor infectaţi cu SARS-CoV2. Potrivit unui...
Un pacient care s-a vindecat la jumătatea lunii aprilie de COVID-19 s-a prezentat voluntar la Centrul Regional de Transfuzii din Timişoara pentru a dona plasmă pentru...
Cercetătorii din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara au realizat în premieră naţională, prototipul unui dispozitiv de sterilizare a aerului expirat de pacienţii infectaţi cu coronavirus, cu care...
Primăria Municipiului Timișoara va aloca, printr-o rectificare bugetară, 13 milioane de lei pentru cumpărarea a 15 paturi ATI, în variantă container, mai multor ventilatoare invazive și...