Cinci orașe din România, printre care și Timișoara, se află în topul celor mai sigure locuri din Europa în care să trăiești, să călătorești sau să...
Primăria Timișoara a reglementat accesul persoanelor însoţite de animale de companie în mijloacele de transport în comun de pe raza orașului. Animalele de companie au acces...
Statele Unite iau în considerare adăugarea a patru ţări, între care și România, în programul de renunţare la obligativitatea vizelor (visa waiver) care permite deplasarea în...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că, începând de duminică, au fost modificate condiţiile de călătorie în Germania, astfel că toate persoanele cu vârsta peste 12...
Trei puncte de trecere a frontierei între România şi Serbia, aflate pe teritoriul judeţului Timiş, au fost redeschise. Acestea au fost închise din cauza pandemiei de...
Programul estival de transport feroviar „Trenurile Soarelui” va fi lansat începând cu data de 11 iunie, iar turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce...
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au revizuit condiţiile de intrare pe teritoriul Angliei, astfel încât, începând cu...
Toți beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport Public Timișoara se pot prezenta la punctele de vânzare de pe raza...
Guvernul a decis, în şedinţa de joi, ca biletele de călătorie gratuită acordate persoanelor cu handicap aferente anului 2020 să poată fi utilizate şi în luna...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă cetăţenilor români să evalueze oportunitatea efectuării anumitor deplasări în străinătate care nu sunt esenţiale, în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19...