Înotătorul David Popovici, multiplu medaliat la Campionatele Europene de juniori şi dublu campion mondial la seniori, va primi invitaţia de a-şi continua studiile la Universitatea de...
Universitatea de Vest Timişoara (UVT) a anunţat lansarea, „în premieră academică naţională”, a unui curs dedicat Revoluţiei din 1989 de la Timişoara. Potrivit rectorului UVT, prof....
După ce recent a câștigat trei proiecte europene în valoare de 8 milioane de euro, Universitatea de Vest din Timișoara anunță un nou succes în atragerea...
Scăderea numărului de locuri bugetate alocate UVT l-a revoltat pe rectorul universității care a transmis, public, un mesaj prin care își manifestă revolta față de această...
Universitatea din București a adus în atenția Ministrului Educației, dl. Adrian Curaj, și a opiniei publice procedurile legate de recunoașterea diplomelor universitare obținute în Uniunea Europeană...
În cadrul Facultăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor de la Universitatea de Vest din Timişoara a fost inaugurat primul hub educaţional din ţară, un proiect...