La Timișoara, organizarea ceremoniilor militare și religioase prilejuite de celebrarea Zilei Naționale au intrat în linie dreaptă. Pentru a asigura derularea manifestărilor în cele mai bune...
Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a 6-a după Paşti. Această sărbătoare este cunoscută în popor...
Patrioți sau nu, cu toții știm ce sarbatorim de 1 decembrie. Această dată specială a fost aleasă ca zi de sărbătoare în anul 1990, fiind declarată...
Primăria Municipiului Timișoara aduce la cunoștința cetățenilor modificarea programului de funcționare al instituției, conform Hotărârii de Guvern nr. 96/2022, care stabilește și ziua de 2 decembrie...
Evaluarea Naţională începe, marţi, cu proba de Limba şi literatura română. Peste 155.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susţine probele, iar...
Viceprimarul municipiului Timişoara, liberalul Cosmin Tabără, își dorește construirea unui velodrom profesionist la Timișoara. Proiectul va fi înaintat Companiei Naţionale de Investiţii, pentru alocarea banilor necesari...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în perioada 11 martie 2022, ora 23.00 – 15 martie 2022, ora 23.00, pe teritoriul Ungariei...
Acesta a semnat, marți, la Mogoșoaia un contract pe 2 ani și jumatate, având ca principal obiectiv locul unu în Liga Națiunilor care va începe în...
*Peste 131.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a vor susţine Evaluarea Naţională în sesiunea 22 iunie – 4 iulie, anunţă Ministerul Educaţiei. *Examenul se va desfăşura...
Absolvenţii clasei a Vlll-a se pot înscrie, începând de luni, pentru susţinerea examenului de Evaluare Naţională. Perioada de înscriere urmează să se încheie în 11 iunie....