Cu ocazia evenimentului „Conti Running Day – 2018”, Societatea de Transport Public Timişoara anunţă că, în data de 23.09.2018, în intervalul orar 08:30 – 12:30, se...
Şi în acest an, Festivalul Minorităţilor Etnice din Timişoara va face deliciul celor ce vor lua cu asalt duminică, 23 septembrie, Parcul Rozelor. La ora 14...
De patru zile, cartierele Timișoarei vibrează sub jocuri de culoare și lumină. Cele zece instalații arhitecturale montate în cadrul proiectului Memoriile cetății au devenit adevărate puncte...
Ca în fiecare an, în Săptămâna Mobilității, la Timișoara vor fi organizate activități sportive diverse pentru copii, adulți, familii și nu numai. Astfel, cu mic cu...
Primăria Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură – Biroul de Organizare Evenimente, împreună cu Consiliul Consultativ al Minorităţilor Naţionale, organizează, în 23 septembrie 2018, cea de-a...
Casa de Cultură a municipiului Timişoara organizează sâmbătă, 15 septembrie şi duminică,16 septembrie 2018, pe scena din Parcul Rozelor, o nouă ediţie a manifestării “RUGA TIMIŞOAREI...
Catedrala Mitropolitană din Timișoara își va sărbători ocrotitorul, pe Sfântul Iosif cel nou de la Partoș, ocazie cu care vor fi oficiate slujbe speciale. Vineri– 14...
Maia Morgenstern și Marius Bodochi, două nume extraordinare ale teatrului românesc, vin la Timișoara pentru a prezenta, în premieră, un spectacol-lectură din piesa Marina și Ulay,...
Începând cu anul 2018 și până în anul 2020, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană va organiza trei ediții ale Festivalului Luminii, care vor avea loc în...
Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Timiş a lansat platforma „Discover Timis”, o aplicaţie care include informaţii despre obiective turistice, cazări, evenimente şi istorie. Aplicaţia poate...