Târgul cu cele mai bune produse tradiționale ardelenești, „Produs de Cluj”, va avea loc în perioada 14 – 16 iulie, în parcarea de la Shopping City...
Tim Ries, saxofonist al trupei The Rolling Stones, compozitor și producător va concerta pentru prima oară în România, la Arad, în data de 22 iulie 2017....
Unul din cele mai aşteptate documentare româneşti ale anului, „Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, va putea fi văzut în premieră la Timişoara în deschiderea celei...
Caravana Metropolis – Cinema în Aer Liber (www.cinemainaerliber.ro), poveste care a adunat peste 300.000 de spectatori în cei cinci ani de când colindă țara, și-a încheiat...
Organizația Alergotura invită timișorenii sâmbătă, 8 iulie, la o alergare spectaculoasă care va porni din Piața Unirii din Timișoara, în timpul căreia fiecare participant va purta...
Românii și sârbii vor avea șansa să descopere Banatul, de-o parte și de alta a graniței, așa cum nu au mai avut-o până acum. Banatul deopotrivă...
Joi, 6 iulie, începe ce de-a 21-a ediția Gărâna Jazz Festival. Departe de agitația orașului, la capătul unui drum cu priveliști memorabile, Gărâna păstrează neatinse răcoarea...
Cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Regiei Autonome de Transport, timișorenii au la dispoziție curse regulate spre Fârdea și Lacul Surduc în zilele de 1...
Prima ediţie a Festivalului „Frăţia Lupilor” va avea loc în 1 şi 2 iulie în satul Costeşti, comuna Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara, la poalele Cetăţilor...
Pentru că soluţiile şi spray-urile anti-ţânţari găsite în comerţ conţin adesea pesticide periculoase pentru sănătate, o variantă mai bună o constituie remediile şi ingredientele naturale. Plantați...