Ne găsiți și pe:

Locale

Se modernizează bulevardul Cetății din Timișoara. Ce lucrări se vor executa

Publicat

pe

Primăria Timișoara va moderniza bulevardul Cetății, zona de la intersecţia cu Calea Bogdăneştilor până la intersecția cu Calea Torontalului, inclusiv bucla de întoarcere, cu respectarea traseului prevăzut în Planul Urbanistic General.

Principalii indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii din conţinutul Studiului de Fezabilitate, sunt:

  • Linie cale dublă tramvai: 1,57 km;
  • Carosabil reabilitat: 25.800,94 mp;
  • Trotuare reabilitate: 12.291,45 mp;
  • Pistă pentru biciclete: 3.590,62 mp;
  • Spaţiu verde: 20.530,79 mp;
  • Staţii tramvai: 10 buc.

Se vor executa: modernizarea întregului ansamblu rutier şi a liniilor de tramvai, inclusiv reţelele edilitare stradale, subterane şi supraterane de pe B-dul Cetaţii, amenajarea de trotuare, piste pentru biciclete şi de zone verzi, aducându-se astfel o contribuţie substanţială la reducerea emisiilor de poluanţi în atmosferă, reducerea prafului, a nivelului de zgomot şi implicit la creşterea confortului şi siguranţei circulaţiei.

Valoarea estimată a contractului de proiectare și execuție a fost de 71.434.114,85 lei, fără TVA, iar contractul de proiectare și execuție lucrări nr. 188/03.09.2020 încheiat cu SC Porr Construct SRL, are o valoare de 70 de milioane de lei (70.378.942,40 lei) fără TVA.

Durata contractului este de 36 luni, astfel: 6 luni, de la data emiterii ordinului de începere, pentru elaborarea documentaţiei faza Proiect Tehnic; 30 luni, de la data emiterii ordinului de începere, pentru execuţia lucrărilor. Ordinul de începere pentru execuţia lucrărilor se va emite numai după obţinerea Autorizaţiei de Construire.

Locale

Dezinsecție terestră pentru combaterea țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iulie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 6 – 12 iulie 2026.

Operațiunile de dezinsecție vor avea loc pe timpul nopții, între orele 22:30 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Recomandăm evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, rugăm crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG – pentru dezinsecție). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Locale

Aleea Cutezătorilor din Timișoara, reconfigurată. Se vor amenaja locuri de parcare în locul garajelor

Publicat

pe

Primăria Timișoara propune amenajarea de noi locuri de parcare și reconfigurarea spațiului dintre blocuri în zona Aleea Cutezătorilor, din cartierul Dâmbovița.

Terenurile vizate sunt ocupate în prezent de garaje, care vor fi desființate pentru a face loc unor zone verzi, locuri de parcare, alei și trotuare. Un proiect de hotărâre privind declararea de utilitate publică a lucrărilor va fi supus aprobării Consiliului Local.

Amenajarea face parte din programul municipalității de modernizare a zonelor dintre blocuri, prin care terenurile ocupate de garaje vechi sunt transformate în spații mai bine utilizate de comunitate. Lucrările prevăd amenajarea de locuri de parcare, realizarea de alei și trotuare, racordarea la rețeaua stradală existentă, plantarea de arbori și amenajarea de spații verzi, precum și lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale și pentru creșterea siguranței circulației.

Municipalitatea are în prezent în execuție și alte amenajări de parcări, respectiv 71 de locuri în zona străzii Holdelor și 38 de locuri în zona străzilor Dr. Ioan Mureșan – Intrarea Sepia.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat la adresa: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/1d7da5b3-54cf-4202-a949-c899bc6fd324

Citeste mai mult

Locale

Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Timiș, Crucea Roșie și Școala Postliceală „Henri Coandă”, deschide și în acest an puncte de prim ajutor unde cetățenii pot primi apă și asistență medicală de bază în perioadele cu temperaturi ridicate.

Aceste puncte vor funcționa în zilele în care temperaturile depășesc 35°C, în intervalul orar 10:00–18:00, și sunt destinate persoanelor afectate de temperaturile ridicate, în special vârstnicilor, copiilor și celor cu probleme de sănătate.

Punctele de prim ajutor vor fi amenajate în următoarele locații:

  • Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara, Bd. Revoluției din 1989 nr. 2
  • Opera Română Timișoara, Piața Victoriei
  • Oficiul Poștal nr. 5 (ghișeul nr. 1), str. 1 Decembrie 1918 nr. 90
  • Piața Iosefin
  • Piața Badea Cârțan

Municipalitatea va asigura aprovizionarea cu apă potabilă în toate punctele de prim ajutor și va desemna personal medical care va oferi asistență pe durata avertizărilor de cod portocaliu și cod roșu de caniculă.

De asemenea, autoritățile amintesc că în mai multe zone ale orașului, există fântâni forate, iar în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței cetățenii au la dispoziție cișmele, accesibile și animalelor de companie.

Pe timp de caniculă, medicii recomandă evitarea deplasărilor între orele 11:00–18:00 și a expunerii prelungite la soare. Este important consumul a cel puțin doi litri de lichide, evitarea alcoolului și a băuturilor cu cofeină sau zahăr și alegerea unor alimente ușoare, precum fructe și legume. Se recomandă haine lejere, deschise la culoare, precum și folosirea pălăriei și a ochelarilor de soare.

Foto: Arhivă

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite