Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

Restricții noi în județul Timiș. Unde este obligatorie purtarea măștii și unde se închid restaurante

Publicat

pe

Prefectul Liliana Oneț a convocat miercuri ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență,  în cadrul căreia s-a aprobat Hotărârea privind instituirea măsurii de limitare a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV – 2 la nivelul spațiilor/activităților unde există un risc crescut de infectare la nivelul județului Timiș.

Conform acestei Hotărâri:

Art. 1. (1) Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție sanitară astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice, indiferent dacă acestea sunt închise sau în aer liber, în intervalul orar 6,00 – 24,00, pe o perioadă de 14 zile în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori: Buziaș, Făget, Sânnicolau Mare, Belinț, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Dumbrăvița, Găvojdia, Ghiroda, Ghizela, Giroc, Moșnița Nouă, Șag, Saravale, Teremia Mare, Vălcani.  Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

(2) Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, pe toată perioada stării de alertă, în spațiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul și gura, respectiv: pe o rază de 100 m în jurul unităților de învățământ, în piețe comerciale, târguri, oboare, piețe de vechituri, piețe agroalimentare, zone de așteptare, cozi formate la intrarea în diverse instituții și societăți comerciale, stații transport public, peronul gărilor, autogări, aeroport, în punctele de trecere a frontierei, exteriorul obiectivelor turistice, grădini de vară, festivaluri publice și private, evenimente culturale publice și private și manifestări publice, ceremonii religioase, slujbe și rugăciuni colective, în zonele de promenadă aglomerate incluzând centrele pietonale ale localităților și faleze (malurile râurilor), în intervalul orar 6,00 – 24,00.  Obligativitatea se instituie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.

Art.2. (1) Începând cu data prezentei, pe o perioadă de 14 zile, se suspendă activitățile cu publicul a tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, operatori de tipul restaurantelor, cafenelelor precum și în baruri, cluburi și discoteci din interiorul clădirilor din unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori: Buziaș, Făget, Sânnicolau Mare, Belinț, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Dumbrăvița, Găvojdia, Ghiroda, Ghizela, Giroc, Moșnița Nouă, Șag, Saravale, Teremia Mare, Vălcani.

(2)  Se exceptează de la prevederile alin. (1) activitatea restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare pentru clienții cazați în aceste unități.

Art.3. Se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori: Buziaș, Făget, Sânnicolau Mare, Belinț, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Dumbrăvița, Găvojdia, Ghiroda, Ghizela, Giroc, Moșnița Nouă, Șag, Saravale, Teremia Mare, Vălcani.

Art. 4. (1)Evenimentele publice și private se vor desfășura cu participarea unui număr de persoane, în limita prevăzută de lege, cu păstrarea distanțării sociale.

(2) Operatorii economici care organizează/desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul de locuri pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul.

(3) Se suspendă pe o perioadă de 14 zile organizarea spectacolelor, concertelor, festivalurilor sau a altor evenimente culturale publice sau private din unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori: Buziaș, Făget, Sânnicolau Mare, Belinț, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Dumbrăvița, Găvojdia, Ghiroda, Ghizela, Giroc, Moșnița Nouă, Șag, Saravale, Teremia Mare, Vălcani.

Art.5. (1) Pentru piețele comerciale, târgurile, oboarele la care accesul nu este controlat și nu se asigură distanța de minim 2 m între standurile de vânzare și prezența în perimetru a unui număr de persoane astfel încât să se asigure distanța de 2 m între aceste persoane, se va interzice funcționarea lor, până la încetarea stării de alertă.

(2) Regulile privind distanța între standurile de vânzare precum și între persoane se aplică și piețelor agroalimentare.

(3) Clienții vor purta măști de protecție iar comercianții vor purta mănuși și măști de protecție.

(4) Se suspendă pe o perioadă de 14 zile activitatea din piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentare), târguri, oboare, în unitățile administrativ teritoriale unde a fost depășit pragul de 1,5/1000 de locuitori: Buziaș, Făget, Sânnicolau Mare, Belinț, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Dumbrăvița, Găvojdia, Ghiroda, Ghizela, Giroc, Moșnița Nouă, Șag, Saravale, Teremia Mare, Vălcani.

Art.6. (1) Se instituie în sarcina autorităților și instituțiilor competente aplicarea măsurilor necesare pentru intensificarea acțiunilor de control în locurile aglomerate: piețe, târguri, oboare, mijloace de transport în comun, în stațiile mijloacelor de transport în comun, în zona unităților de învățământ.

(2) Respectarea aplicării măsurilor adoptate se va urmări de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, Poliția Locală, Direcția de Sănătate Publică a județului Timiș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier  și celelalte instituții cu atribuții de control, conform competențelor legale.

Art. 7. În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul unităților administrativ teritoriale, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență  pot institui orice altă măsură suplimentară de siguranță, cu avizul Direcției de Sănătate Publică Timiș și cu respectarea normelor legale în vigoare.

Art. 8. (1)Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș va transmite prezenta hotărâre tuturor entităților responsabile cu aducerea la îndeplinire, pentru luare la cunoștință și conformare și le va publica pe site-ul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

(2) Prezenta Hotărâre se comunică și unităților administrativ – teritoriale din județul Timiș pentru aducere la cunoștința comunității locale.

(3) Prevederile prezentei Hotărâri devin obligatorii începând cu data de 8 octombrie 2020 iar Hotărârea nr. 27 din 17 august 2020 își încetează aplicabilitatea.

Art. 9. Prevederile prezentei Hotărâri se aplică pe perioada stării de alertă.

 

Administrație

OPORTUNITATE. Spații de închiriat în diverse zone din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara organizează o nouă licitație publică cu strigare pentru închirierea a 7 spații aflate în clădiri din cartiere precum Tipografilor, Calea Șagului, Iosefin, Circumvalațiunii și Ronaț. Inițiativa face parte din strategia municipalității de a valorifica eficient patrimoniul și de a stimula dezvoltarea unor activități economice.

Spațiile vor putea fi închiriate pe o perioadă de cinci ani, cu destinații diferite: activități comerciale, administrative, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică, respectiv cabinete medicale, în funcție de specificul fiecărui spațiu. Nu sunt acceptate activități precum jocuri de noroc, vânzarea de produse second-hand, farmacie, amanet sau schimb valutar.

Licitația va avea loc în data de 20 mai 2026, ora 10:00, în Sala de ședințe a Consiliului Local, Bd. C. D. Loga nr. 1, etaj I. Prețurile de pornire variază între 2,5 euro/mp și 11,11 euro/mp.

Spațiile disponibile sunt următoarele:

  • str. Gh. Lazăr, nr. 33, suprafață utilă de 44 mp, destinație comerț, prestări servicii nepoluante, alimentatie publică
  • str. I. Văcărescu, nr. 25, suprafață utilă de 52 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț, prestări servicii nepoluante
  • str. C. Porumbescu, nr. 104, suprafață utilă de 34,03 mp, destinație sediu administrativ, birouri, comerț sau prestări servicii nepoluante
  • Aleea Inului, nr. 2, suprafață utilă de 55,763 mp, destinație cabinet medical
  • str. București, nr. 15, suprafață utilă de 45,80 mp, destinație cabinet medical
  • str. Cireșului nr. 1/A, suprafață utilă de 81.34 mp + 31.18 mp, destinație cabinet medical
  • str. Splaiul Tudor Valdimirescu (Parc), suprafață utilă de 12 mp, destinație activități de comerț, prestări servicii nepoluante sau alimentație publică

La licitație poate participa orice agent comercial (persoană juridică, persoană fizică autorizată, asociație familială sau întreprindere individuală) interesat să desfășoare activități comerciale în aceste zone. Documentația și alte informații sunt disponibile la adresa: https://www.primariatm.ro/anunturi/licitatii/2026/04/28/anunt-de-licitatie-publica–20-05-2026

Documentele de participare, însoțite de dovada achitării taxei de participare și a garanției, vor fi depuse în format fizic, în plic închis, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12, ghișeul nr. 10 sau 11, până la data de 18 mai 2026, ora 12:00. Pe plic se va menționa denumirea ofertantului și adresa spațiului pentru care se depune oferta.

Citeste mai mult

Administrație

Continuă acțiunile de dezinsecție terestră împotriva căpușelor și țânțarilor, la Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna mai acțiunile de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a larvelor acestora pe domeniul public al orașului.

Intervențiile sunt programate în perioada 4 – 12 mai 2026.

Operațiunile vor avea loc pe timpul nopții, între orele 21:00 și 06:00, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori. Autoritățile recomandă evitarea zonelor de acţiune a utilajelor în timpul pulverizării soluțiilor. Această recomandare vizează în special copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu afecțiuni cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici.

De asemenea, autoritățile fac apel la crescătorii de albine ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv scoaterea stupilor în afara ariei de stropire.

Produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii (Cymina Super, Vectobac WG). Substanţele fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide şi produse pentru combaterea artropodelor).

Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecţie corespunzător.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, perioada de desfășurare a acestor acțiuni va fi decalată.

Citeste mai mult

Administrație

REFORMA ADMINISTRATIVĂ 2026. Reduceri de personal la Primăria Timișoara

Publicat

pe

Municipiul Timișoara continuă reforma administrativă în contextul prevederilor OUG nr. 7/2026 privind reducerea numărului maxim de posturi cu 30%. Primarul Dominic Fritz propune Consiliului Local desființarea a 138 de posturi în cadrul Aparatului de Specialitate al Primarului, la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar și la Sport Club Municipal. De asemenea, în urma modificărilor legislative care impun un post de agent local pentru fiecare 1.200 de locuitori, față de 1.000 anterior, sunt propuse ajustări și la nivelul Poliției Locale, cu reducerea de 86 de posturi. În total, administrația locală va reduce 102 posturi ocupate, măsură ce va aduce o economie anuală la bugetul local este de aproximativ 13 milioane de lei.

La nivelul Aparatului de Specialitate al Primarului, reorganizarea are la bază procesul de digitalizare a fluxurilor interne care a generat o redimensionare a structurilor în funcție de volumul real de muncă. Spre exemplu, este propusă desființarea a două servicii din cadrul Direcției de Autorizare și Control, precum și desființarea a patru posturi la Serviciul Achiziții Publice, acolo unde analiza activității arată că performanța poate fi menținută cu o mai bună utilizare a resurselor. Totodată, pentru a întări capacitatea financiară și a susține mai eficient orientarea municipalității către finanțări externe, este propusă comasarea Direcției Incubator Proiecte cu Direcția Economică, într-o structură unitară Direcția Generală Economică și Finanțări Proiecte.

Per ansamblu, pentru Aparatul de Specialitate, care în prezent însumează 494 de posturi, este propusă desființarea a 72 de posturi (8 funcții de conducere, din care 4 ocupate; 62 funcții de execuție, din care 27 ocupate; 2 funcții contractuale, din care 2 ocupate), precum și înființarea unui post de director general.

La nivelul structurilor vizate de reformă este propusă reducerea numărului de posturi astfel:

  • Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara – 32 de posturi (18 ocupate și 17 vacante);
  • Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar – 24 de posturi și desființarea structurii (8 ocupate și 16 vacante);
  • Sport Club Municipal – 10 posturi (1 ocupat și 9 vacante);
  • Direcția Generală Poliția Locală Timișoara – 86 de posturi (42 ocupate și 44 vacante).

Primarul Dominic Fritz a inițiat procesul de eficientizare al Aparatului de Specialitate încă din anul 2021, când organigrama număra 644 de posturi. Numărul a fost redus succesiv la 535, apoi la 494, ajungând la 423 de posturi, conform propunerii curente.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite