Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Mai multe linii de autobuze și troleibuze, deviate în Timișoara. Când și de ce

Publicat

pe

Mijloacele de transport în comun de pe mai multe linii de transport public ale Societății de Transport Public Timișoara vor fi deviate, în data de 25 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 15:00, ca urmare a evenimentului sportiv  „Timişoara City Marathon”.

În aceste condiții, mijloacele de transport în comun de pe liniile 16, Expres 3, Expres 7 și Expres 8 vor circula după cum urmează:

Linia 16 troleibuz va avea următorul traseu, între Complexul Studentesc și Traian Grozăvescu (Poșta Mare), tur / retur: Pasaj Michelangelo – strada Michelangelo – bulevardul I.C.Brătianu – strada Traian Grozăvescu (circulă pe traseul liniei 15 troleibuz);

Expres 3 va avea urmatorul traseu, la retur între Gara de Nord și Complexul Studenţesc: Gara de Nord –  bulevardul Republicii – bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul Mihai Viteazul – bulevardul Victor Babeș – strada Cluj; la tur, între Complexul Studențesc și Gara de Nord, va avea următorul traseu: aleea F.C.Ripensia – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazul –Splaiul Tudor Vladimirescu și, în continuare, pe traseul normal până la Gara de Nord.

Autobuzele de pe linia Expres 7 vor întoarce la Catedrala Mitropolitană (capăt de linie 33).

Expres 8 va avea următorul traseu dus/întors: strada Iepurelui – strada Ștefan cel Mare – bulevardul Eroilor de la Tisa – bulevardul Victor Babeș – bulevardul Mihai Viteazul – Piața Bălcescu.

Locale

Amenzi de peste 1.000.000 lei pentru 1.330 de șoferi pentru parcare neregulamentară, la Timișoara

Publicat

pe

Polițiștii locali continuă verificările și luarea măsurilor legale în ceea ce privește modul în care se respectă legislația referitoare la oprirea sau staționarea pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, dar și pe locurile destinate persoanelor însoțite de copii minori, amenajate și semnalizate corespunzător în special în parcările supermarketurilor.

De menționat că astfel de aspecte sunt nu numai constatate de polițiștii locali în cadrul patrulărilor efectuate, dar sunt și semnalate de către cetățenii deranjați de cei care nu își respectă semenii.

Acest lucru s-a semnalat inclusiv în cursul zilei de ieri, 3 decembrie, când s-a marcat Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Practic, în ultima lună, cel puțin o persoană a fost depistată zilnic încălcând prevederile Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, iar de la începutul anului 1.330 conducători auto au fost sancționați cu amenzi totale de 1.008.335 lei, alți 26 fiind sancționați cu 137.000 lei conform Legii 280/2023 pentru că au staționat pe locurile destinate părinților cu copii mici.

Poliția Locală Timișoara reamintește că potrivit Legii 448/2006,  în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.

Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenzi  de la 2.000 la 10.000 de lei și chiar ridicarea autovehiculului.

Pentru parcarea pe locurile destinate persoanelor însoțite de minori până în 5 ani sancțiunile au aceeași valoare.

Citeste mai mult

Locale

Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc. Avea în apartament 11 kg. de 4-CMC

Publicat

pe

Un bărbat de 39 de ani din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii au găsit în locuința sa 23 de pungi cu peste 11 kilograme de drog de mare risc 4-CMC şi 29 de plicuri cu substanţe cristaline şi vegetale.

Bărbatul este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, fiind acuzat că ar fi procurat şi deţinut diferite cantităţi de substanţe cristaline din categoria drogurilor de mare risc, pe care intenţiona să le vândă unor consumatori din judeţul Timiş.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al DIICOT au stabilit că pe parcursul lunii noiembrie, un bărbat de 39 de ani ar fi a procurat şi deţinut diferite cantităţi de substanţe cristaline din categoria drogurilor de mare risc, în scopul comercializării către consumatori, în judeţul Timiş.

„În urma percheziţiei făcute de către poliţişti la locuinţa sa, au fost descoperite şi ridicate 23 de pungi conţinând 11,5 kilograme de drog de mare risc (4-CMC), 29 de plicuri în interiorul cărora existau substanţe cristaline şi vegetale, obiecte purtând urme de substanţă, precum şi alte mijloace de probă“, anunță anchetatorii.

Totodată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea presupusului traficant de droguri de mare risc, iar ulterior judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Timiş a dispus arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul specialiştilor criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean al Judeţului Timiş şi sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş.

Foto: Poliția Română

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE! Restricții de trafic pentru lucrări, la Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Del Gaz și Colterm, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier, în mai multe zone din oraș, începând de marți, 2 decembrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la infrastructura rutieră, pietonală sau la rețeaua termică și de gaz.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Liniștei, în perioada 2 decembrie 2025 – 10 decembrie 2025, în vederea executării lucrărilor de reparații la suprastructura trotuarelor și acceselor pe stradă, și a lucrărilor la rețeaua termică secundară.

Traficul rutier va fi restricționat în intervalul orar 08:00–17:00, pe următoarele tronsoane, după cum urmează:

2 decembrie 2025 – 3 decembrie 2025, între strada Academician Remus Răduleț și intersecția cu strada Martir Ion Miron

3 decembrie 2025 – 5 decembrie 2025, între strada Martir Ion Miron și intersecția cu strada Haga

8 decembrie 2025 – 10 decembrie 2025, între strada Haga și conducta de gaz aeriană de la blocul nr. 63

2 decembrie 2025 – 3 decembrie 2025, pe tronson cuprins între străzile Gheorghe Ostrogovich și Academician Remus Răduleț

De asemenea, străzile Baba Novac, Maramureș și Posada vor avea circulația rutieră restricționată în perioda 2 decembrie 2025 – 27 decembrie 2026, în vederea realizării lucrărilor de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaz cu presiune redusă.

Totodată, traficul rutier va fi restricționat, pe strada Grigore T.Popa, în perioada 2 decembrie 2025 – 8 decembrie 2025, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, cu presiune redusă și medie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite