Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Fermierii pot să depună la APIA cererile pentru reducerea accizei la motorină

Publicat

pe

Fermierii pot depune la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în perioada 2 – 31 decembrie 2020, cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2021.

Potrivit unui comunicat al APIA, documentele se depun la Centrele judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, pe raza cărora sunt situate exploataţiile agricole pentru care se solicită ajutorul de stat, sau unde au fost depuse Cererile unice de plată în cadrul Campaniei 2020.

Beneficiarii ajutorului de stat sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt înregistraţi în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole; producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, care sunt înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole; organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, aşa cum sunt definite în Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

Persoanele fizice pot fi acceptate ca potenţiali beneficiari ai prezentei scheme dacă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul prealabil, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a beneficia de ajutorul de stat fermierii trebuie să fie înscrişi în Registrul unic de identificare (RUI) al APIA (să deţină ID fermier), în evidenţele APIA cu suprafeţele de teren pe care le exploatează sau în Registrul plantaţiilor viticole, după caz, să fie înscrişi în Registrul agricol cu suprafeţele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţiile protejate (sere şi solarii), precum şi cu efectivele de bovine/ovine/caprine/porcine/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz şi să fie înregistraţi în Registrul naţional al exploataţiilor (RNE) al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau să deţină document de înregistrare/autorizare sanitară veterinară pentru porci/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz.

Pentru a primi fondurile menţionate, fermierii trebuie să exploateze suprafeţe de teren de minimum un hectar inclusiv, iar suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,3 ha. În cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor, arbuştilor fructiferi, suprafaţa parcelei agricole trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha şi/sau după caz, să deţină un număr minim de animale. Pentru legume cultivate în sere şi solare, pentru care se acordă schema de sprijin cuplat, suprafaţa minimă a exploataţiei este de 0,3 ha, iar suprafaţa minimă a parcelei este de 0,03 ha. Prin excepţie, pentru ciuperci sa iau în considerare suprafeţele din adeverinţele emise de primării.

Alte condiţii vizează utilizarea instalaţiilor de irigat acţionate cu motoare termice.

Cererea de acord prealabil se depune însoţită de următoarele documente: copie a documentelor de identitate şi a documentelor de înregistrare; adeverinţă eliberată de Primărie cu suprafeţele agricole aflate în exploatare, inclusiv pentru spaţii protejate /cu efectivele de animale/păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz; adeverinţă eliberată de către Oficiul Naţional al Viei şi al Produselor Vitivinicole pentru suprafeţele cu vie, după caz; situaţia suprafeţelor şi a structurii estimative a culturilor pentru care solicită ajutorul de stat si/sau producţia de ciuperci estimată; copia documentului care atestă înregistrarea/autorizarea sanitară veterinară pentru porci/ păsări/familii de albine/viermi de mătase, după caz; situaţia privind calculul efectivului rulat /mediu estimat anual, în funcţie de specie, întocmită de beneficiar; dovada că solicitantul nu figurează ca debitor la organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, furnizorul de apă şi de electricitate, după caz; copie de pe contractul de irigaţii/furnizare a apei, după caz; cantităţile de motorină pentru care se solicită ajutorul de stat sub formă de rambursare pentru sectorul îmbunătăţiri funciare; angajamentul solicitantului persoana fizică cu privire la autorizarea ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform OUG nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, conform modelului Anexa 5 din Ordin.

Acordul prealabil pentru finanţare prin rambursare se emite de către centrele APIA judeţene, în termen de cel mult 20 lucrătoare de la data depunerii cererii de acord.

Din țară

Hristos A Înviat! Sfintele Paști – una dintre cele mai mari sărbători ale anului

Publicat

pe

Învierea Domnului sau Sărbătoarea de Paști este una dintre cele mai mari sărbători religioase ale anului care constituie fundația de bază a credinței și a Bisericii creștine.

Fără Învierea lui Isus creștinismul nu s-ar fi răspândit și nu ar fi fost crezut, iar Biserica nu s-ar fi format, lumea rămânând păgână.

La câteva zile după intrarea triumfală în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat, chinuit și răstignit, a murit pe cruce și a fost pus în mormânt. După trei zile, duminica dimineața, El a Înviat pentru mântuirea neamului omenesc.

Sărbătoarea de Paști simbolizează astfel bucurie, lumină și speranță. Credincioșii din întreaga lume primesc marea sărbătoare a Paștelui cu iubire, împlinire sufletească și veselie.

În cele trei zile ale Învierii ard în văzduh trei candele mari, ce nu le vede nimeni.

De asemenea, Sărbătoarea de Paști este și un prilej de reuniune cu membrii familei, când se lasă deoparte grijile și problemele de zi cu zi, iar gândurile se îndreaptă către fapte bune și recunoștință.

Tradiții și obiceiuri în dimineața zilei de Paști

Cele mai multe tradiții și obiceiuri ale zilei de Paști se referă în principal la cinstirea cum se cuvine a acestei sărbători, la bunul mers al vieții și al treburilor, la sănătatea familiei și la sporul casei.

În ziua de Paști, cum te scoli, să te uiți în cofa cu apă, că vezi bine peste an.

În mai toate zonele țării există obiceiul ca, în dimineața zilei de Paște, membrii familiei să se îmbrace în haine noi, curate și să meargă la biserică pentru a lua “paști”. Fiecare dintre aceștia trebuie să aibe ou roșu în buzunar. Astfel că, după ce vor ieși din biserică, vor ciocni tradiționalele ouă roșii în timp ce rostesc binecunoscuta formulă “Hristos a Înviat”, la care se răspunde cu “Adevărat a Înviat”. Se mai spune, de asemenea, că din primul ou ciocnit este bine să guste toată familia pentru a fi împreună întotdeauna. Acest ou trebuie spart de capul familiei, care îl împarte în atâtea bucăți câți membri are familia.

La Paști cine merge la biserică să-și pună un ou roșu în sân, ca să fie totdeauna roșu la față.

Un alt obicei al zilei de Paște, care se respectă cu precădere la sate, este acela de a pune brazde de iarbă verde la intrarea în casă, după întoarcerea de la biserică. Fiecare membru al familiei trebuie să calce pe iarba verde înainte de a intra în casă. Va fi astfel sănătos, voios și proaspăt ca verdeața ierbii.

Se punea iarbă verde în trei locuri: la scară, la ușa de la intrare, în fața odăii de dormit. Când se întorceau de la Înviere călcau pe iarba verde, să fie sănătoși.

În unele regiuni din România există obiceiul conform căruia în dimineața zilei de Paști, până la răsăritul soarelui, oamenii se duc la râu sau la o apă din apropiere și se scaldă. Se vor curăța astfel de boli, răutăți, aruncături și făcături, iar peste an vor fi scutiți de boli, se vor face iuți, sprinteni, sănătoși și harnici.

În alte zone din România, după ce se întorc de la Înviere, toți membrii familiei se spală într-un vas cu apă în care se află, pe lângă apă proaspătă și curată, unul sau mai multe ouă roșii și câțiva bănuți de argint. Oul se pune pentru a fi roșii și sănătoși ca oul, iar bănuții ca să le meargă bine peste an și să aibe bani de ajuns.

În ziua de Paști, dimineața, ne spălăm cu un ou roș și cu un franc în cană. Moneda închipuiește banii cu care Iuda L-a vândut pe Isus, iar oul cel roș sângele lui Hristos care s-a vărsat pe cruce.

De asemenea în anumite regiuni ale țării se respectă și tradiția conform căreia prima persoană care îți calcă pragul în ziua de Paște să fie un bărbat. În felul acesta vei avea spor și belșug în toate cele.

Superstiții despre vreme, noroc și sănătate în ziua de Paști

Superstițiile zilei de Paști sunt pe cât de multe, pe atât de diverse și de surprinzătoare. Acestea se referă în principal la vreme, sănătate, noroc, spor și belșug.

Se spune despre vremea din ziua de Paști că dacă va ploua, atunci până la Rusalii va fi tot ploios, iar de va bate grindina în ziua de Paști, atunci anul va fi mănos.

Dacă vrei să-ți afli norocul păstrează oul fiert, sfințit în ziua de Paști, până la Paștele următor. Atunci sparge-l: de va fi gol, n-ai noroc, de va fi plin, ești cu mare noroc.

În ceea ce privește somnul, se spune că cine doarme în ziua de Paști va fi tot anul somnoros. De asemenea, tot legat de somn, se mai spune că în ziua de Paște nu e bine să dormi deoarece îți fură dracul pasca.

Din vremuri de demult se mai crede că cine se naște în ziua de Paști va fi un om norocos pentru tot restul vieții.

Citeste mai mult

Din țară

Antrenorul Mircea Lucescu a murit la Spitalul Universitar de Urgență București

Publicat

pe

Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați atrenori și jucători de fotbal din România a decedat marți, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde era internat din 29 martie.

Reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București au informat că decesul a fost declarat în jurul orei 20.30.

„Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național. Dumnezeu să îl odihnească!“, este mesajul transmis de reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București.

Mircea Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie la Spitalul Universitar București, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal.

Ulterior, a suferit un infarct, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat și nu a mai răspuns la tratament.

Marți dimineața medicii au constatat multiple semne de accidente vasculare ischemice cerebrale și focare de trombembolism pulmonar.

În vârstă de 80 de ani, Mircea Lucescu este unul dintre cei mai redutabili antrenori români, cu o carieră impresionantă la conducerea băncilor tehnice a unor echipe de club din ţară şi din străinătate dar şi la nivelul selecţionatelor României şi Turciei.

Născut la 29 iulie 1945 în București, Mircea Lucescu a început fotbalul la Școala Sportivă 2 din Capitală și, după doi ani, a fost legitimat la grupele de juniori ale clubului Dinamo București. Ca jucător, Lucescu a evoluat doar pentru trei echipe: Dinamo, Sportul Studențesc și Corvinul Hunedoara.

Cariera sa de antrenor a început în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă la care a activat simultan și ca jucător timp de trei ani. De atunci, Lucescu a antrenat numeroase formații importante, printre care România, Dinamo București, Pisa, Brescia, Reggiana, FC Rapid București, Inter Milano, Galatasaray Istanbul, Beșiktaș Istanbul, Șahtior Donețk, Zenit Sankt Petersburg, Turcia și Dinamo Kiev.

După o pauză de 38 de ani, Lucescu a preluat din nou funcția de selecționer al echipei naționale a României pe 6 august 2024. În primul său mandat, desfășurat între 1 noiembrie 1981 și 2 octombrie 1986, România a disputat 57 de meciuri, cu 24 de victorii, 15 înfrângeri și 19 egaluri.

În palmaresul său, Lucescu se clasează drept al treilea cel mai titrat antrenor din lume, cu 35 de trofee, printre care:

Supercupă a Europei (Galatasaray)

 Cupa UEFA (Șahtior Donețk)

9 titluri ale Ucrainei (8 cu Șahtior și 1 cu Dinamo Kiev)

2 titluri ale României (Dinamo și Rapid)

2 titluri ale Turciei (Galatasaray și Beșiktaș)

1 Supercupă a Rusiei (Zenit)

7 Cupe ale Ucrainei

8 Supercupe ale Ucrainei

3 Cupe ale României și 1 Supercupă a României

Citeste mai mult

Din țară

ATENȚIE! Se trece la ora de vară. Ceasurile de dau cu o oră înainte

Publicat

pe

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie 2026, România va trece la ora de vară, ceea ce înseamnă că nopțile vor fi mai scurte iar zilele mai lungi. Această modificare marchează începutul perioadei de vară din punct de vedere al timpului oficial.

Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel încât ora 03:00 va deveni ora 04:00.

Trecerea la ora de vară reprezintă o ajustare sezonieră a timpului oficial, prin care acesta este aliniat la fusul orar standard. Deși durata efectivă a zilei rămâne aceeași, după schimbare avem mai multă lumină naturală în după-amiaza și seara, iar nopțile par mai scurte.

În prezent, aproximativ 70 de țări din lume folosesc ora de vară, însă regulile diferă de la o regiune la alta. În Uniunea Europeană, toate statele membre schimbă ora de două ori pe an, în timp ce alte țări, precum Islanda și Turcia, au renunțat complet la această practică.

Principalul argument în favoarea orei de vară este utilizarea mai eficientă a luminii naturale. Prin mutarea ceasurilor înainte, oamenii beneficiază de mai multă lumină seara, ceea ce poate reduce consumul de energie electrică pentru iluminat.

Ora de vară este valabilă din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică din octombrie, atunci când se revine la ora de iarnă, ora oficială standard.

Ne afectează schimbarea orei?

Medicii și specialiștii în somnologie avertizează că schimbarea orei influențează ritmul circadian, adică „ceasul biologic” al organismului. În primele zile după ajustare pot apărea:

  • dificultăți de adormire sau trezire;
  • stare de oboseală accentuată;
  • scăderea capacității de concentrare;
  • diminuarea temporară a randamentului la serviciu sau la școală.

De regulă, adaptarea are loc rapid, însă este recomandat ca, în zilele premergătoare schimbării, ora de culcare să fie ajustată treptat, cu 10–15 minute mai devreme, iar odihna să fie prioritară.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite