Ne găsiți și pe:

Locale

O nuntă și o petrecere privată, „sparte“ de polițiști în județul Timiș

Publicat

pe

O nuntă și o petrecere privată au fost oprite de poliţişti, sâmbătă și duminică, după ce oamenii legii s-au autosesizat în urma unor apeluri la 112.

Sâmbătă, un tânăr de 17 ani a sunat la numărul de urgenţe 112 şi a anunţat că este sechestat de trei persoane, într-un bar din Timişoara.

„Un tânăr în vârstă de 17 ani a sesizat prin SNUAU 112 faptul că ar fi sechestrat de 3 persoane, într-un bar, de pe strada Dacilor, din municipiul Timişoara. În temeiul sesizării, mai multe echipaje de poliţie s-au deplasat la faţa locului, iar în interior a fost depistat un număr de 12 persoane. Din verificările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit faptul că aceştia au participat la o petrecere privată”, se arată într-un comunicat de duminică seara al IPJ Timiş.

Toate persoanele prezente la petrecere au fost conduse la sediul Secţiei nr. 1 Poliţie Urbană Timişoara pentru a fi audiate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “lipsire de libertate”.
De asemenea, toate persoanele prezente la petrecerea privată au fost sancţionate contraventional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020, cu suma de 27.500 lei.
Pe numele organizatorului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”.
Duminică după-amiază, după orele 16:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Făget au fost sesizați despre faptul că la pensiunea agroturistică “Alpin”, din Luncanii de Jos, comuna Tomești, județul Timiș, se află un număr de 26 autovehicule parcate.

La eveniment s-au deplasat trei echipaje de poliţie, care au descoperit că la pensiune se desfăşura o nuntă la care participau aproximativ 60 de persoane. A fost identificat şi administratorul pensiunii şi organizatorul evenimentului, D.A.D. care a fost sancţionat cu o amendă în cuantum de 10.000 de lei.

Au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale şi în rândul participanţilor, valoarea totală a acestora fiind de 18.000 de lei

Locale

Primele autobuze electrice scurte intră în circulație, la Timișoara

Publicat

pe

De luni, primele autobuze electrice scurte intră în circulație pe liniile E4, E4B și 46.

Toate cele 30 de vehicule au ajuns deja la Timișoara și trec prin etapele de verificare și recepție.

Autobuzele au o lungime de 10 metri, o capacitate de minimum 65 de pasageri și 20 de locuri pe scaune. Sunt confortabile, nepoluante și accesibile pentru persoanele cu mobilitate redusă, părinții cu cărucioare și vârstnici.

Primăria Timișoara va continuă înnoirea flotei de transport public astfel încât se dorește ca transportul public să devină prima opțiune pentru cât mai mulți timișoreni.

Citeste mai mult

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Publicat

pe

La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Consiliului Județean Timiș a avizat închiderea temporară a circulației rutiere pe DJ 609D – strada Aeroportului, în comuna Ghiroda, în perioada 2 iunie 2026 – 31 iulie 2026.

Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată de la km rutier 0+400 din DN6, respectiv km CF 565+426, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Arad, Lot 2 Lugoj–Timișoara Est”.

Restricțiile de circulație vor fi instituite cu avizul IPJ Timiș – Serviciul Rutier și cu respectarea măsurilor dispuse de acesta.

Beneficiarul lucrărilor are obligația de a asigura semnalizarea rutieră temporară aferentă restricțiilor și rutelor de deviere.

Devierea circulației rutiere se va realiza prin DN 6 și DN Centura Timișoara.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite