Ne găsiți și pe:

Din țară

Soldări de iarnă. Ce sfaturi au reprezentanții Protecției Consumatorilor pentru cumpărători

Publicat

pe

Cumpărătorii trebuie să fie foarte atenţi la preţuri în această perioadă a reducerilor de iarnă şi să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri, sfătuiesc reprezentanții autorității pentru protecția consumatorilor.

În anii precedenţi, comisarii ANPC au constatat numeroase abateri precum afişe de tipul „reduceri de la 29,99” care induceau în eroare sau afişe cu „reduceri până la 50%”, fără a exista nici un articol cu reducere de 50%.

În contextul începerii perioadei reducerilor de iarnă, mult așteptate de unii cumpărători care vor să profite de prețurile avantajoase, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, a făcut câteva recomandări amatorilor de reduceri.

„Orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat, fie prin menţiunile preţ nou, preţ vechi lângă sumele corespunzătoare, fie prin menţionarea procentului de reducere a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preţ redus (soldare, lichidare, promoţionale)”, afirmă Paul Anghel.

De asemenea, consumatorii trebuie să fie informaţi cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai „în limita stocului disponibil”.

„La achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul 3 la preţ de 2, trebuie să verifice preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional”, a declarat directorul general al ANPC.

Atenționările se bazează pe abaterile constatate în anii tre­cuți, în această perioadă a reducerilor, de comisarii ANPC, precum prezentarea într-o formă ambiguă a promoţiilor sau afișarea de reduceri promoţionale fără a fi specificate produsele cu prețuri reduse, în condiţiile în care nu toate se vindeau cu preţ redus.

Alte exemple de „capcane” prezentate de Paul Anghel vizează zona de încălţăminte, unde bulina roşie cu care erau semnalizate produsele ca fiind cu preţ redus menţiona reducere de până la 30% şi de până la 50%, dar în realitate aceste reduceri s-a constatat a fi de până la 29,17%, respectiv 49,06%.

Sau „s-a constatat practica comercială înşelătoare prin expunerea la comercializare a unor produse textile aflate în soldare, în anumite zone ale magazinului, semnalizate prin afişe de informare cu menţiuni precum Totul la 49,90 lei, Totul la 39,90 lei, Totul la 29,90 lei sau Totul la 19,90 lei, sugerând ideea că toate produsele din zonele respective pot fi achiziţionate la preţul indicat, în realitate fiecare produs din zonele respective avea eti­cheta de preţ individual“, a mai exemplificat Anghel.

Din țară

Programul Rabla 2026. Condițiile și valoarea tichetului, ca anul trecut

Publicat

pe

Programul Rabla 2026 pentru persoane ­fizice va fi lansat la 20 iulie ­într-un format similar celui aplicat în sesiunea din 2025 dedicată persoanelor fizice.

Bugetul total alocat pentru acest program este de 300 de milioane de lei.

Ministerul Mediului va păstra formatul programului Rabla de anul trecut, cu aceleași condiții de eligibilitate și aceleași valori ale tichetelor.

Astfel, valoarea ecotichetelor este: 18.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen; 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau pentru o motocicletă electrică; 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid; 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică, inclusiv GPL/GNC, sau pentru o motocicletă.

Ministerul Mediului a mai precizat că a renun­țat la criteriile privind originea vehiculelor eligibile, care ar fi întârziat cu câteva luni ordinul de demarare a programului.

Introducerea noilor criterii privind originea geografică a autovehiculelor eligibile, care excludeau, practic, vehiculele non-UE din program, va fi amânată, iar programul va putea fi lansat fără întârzieri suplimentare pentru persoanele fizice care vor să achiziţioneze un autovehicul nou.

Decizia vine după ce reprezentanţii Comisiei Europene, în clarificările solicitate de minister cu privire la noile criterii, au răspuns că introducerea unor limitări suplimentare privind originea autovehiculelor eligibile ar presupune parcurgerea unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puţin 3 luni.

Citeste mai mult

Din țară

Cod galben de ploi în vestul țării

Publicat

pe

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică în toate județele din vestul țării.

Interval de valabilitate: 7 iulie, ora 23.00 – 8 iulie, ora 12.00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Citeste mai mult

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite