Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Reprezentanții HoReCa, la discuții cu ministrul Muncii. Care sunt rezultatele

Publicat

pe

Raluca Turcan a anunţat pe contul său de Facebook că a avut o întâlnire marţi cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi cu cei ai industriei HoReCa şi au convenit să fie prelungite măsurile active aplicate anul trecut, pentru a sprijini în continuare angajaţii şi angajatorii din sectoarele cele mai vulnerabile.

Timpul redus de lucru va fi aplicat pe toată perioada stării de alertă, şomajul tehnic va fi acordat pe toată durata în care e activitatea suspendată, însă nu mai târziu de 30 iunie 2021, iar lucrătorii zilieri vor avea 35 % din remuneraţia cuvenită zilei de muncă, măsură aplicabilă tot până la 30 iunie.

„Pentru a sprijini în continuare angajaţii şi angajatorii din sectoarele cele mai vulnerabile, am decis să prelungim măsurile active pe care le-am aplicat anul trecut:

– Timpul redus de lucru (kurzarbeit) se va aplica pe toată perioada stării de alertă şi pe o perioadă de până la 3 luni după. Până în decembrie anul trecut, de această măsură au beneficiat peste 11 000 de angajaţi doar din sectorul HoReCa şi au fost plătite 10,4 milioane de lei;
– Şomajul tehnic – pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021. Au fost achitate până acum 4,22 miliarde de lei pentru 1,2 milioane de beneficiari;
– 50% din salariul angajatului (nu mai mult de 2 500 lei) pentru cei care încadrează în muncă persoane peste 50 de ani sau tineri între 16 şi 29 de ani. În aceste două categorii avem deja peste 8 600 de beneficiari şi peste 253 de milioane de lei plăţi efectuate, iar măsura se va aplica până la 1 septembrie 2021.;
– 35% din remuneraţia cuvenită zilei de muncă acordată lucrătorilor zilieri, pentru o perioadă de 3 luni, măsură aplicabilă până la 30 iunie 2021.;
– 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate pentru o perioadă de lucru de 8 ore pe zi pentru sezonieri. Până acum, au beneficiat de această măsură 13 500 de sezonieri, iar plăţile efectuate se ridică la 11,1 milioane de lei. Măsura a fost prelungită până la 30 iunie 2021;
– Zile libere plătite pentru părinţi şi pe perioada cursurilor online până la finalizarea cursurilor anului şcolar 2020-2021. De această prevedere au beneficiat în trecut peste 115 000 de părinţi.
– În ceea ce priveşte sectorul HoReCa, aceste măsuri au venit în completarea celor fiscal – bugetare menite să susţină activitatea companiilor pe perioada pandemiei, tocmai pentru că a fost unul dintre domeniile cu cele mai mari restricţii în ultimul an”, a scris ministrul Muncii marţi pe Facebook.
Foto: Restaurant Colosseum Timișoara

Din țară

Traficul rutier este deviat pe A1, la Topolovățu Mare, din cauza unor lucrări

Publicat

pe

Traficul rutier este deviat, începând de luni, pe sensul Nădlac – Deva al autostrăzii A1, la Topolovăţu Mare, judeţul Timiş, din cauza unor lucrări de întreţinere a carosabilului.

Devierea se va menţine până în 1 august, anunţă Centrul Infotrafic.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că, pe autostrada A 1 Deva – Nădlac, circulată rutieră este oprită la kilometrul 474, în zona localităţii Topolovăţu Mare, judeţul Timiş, pe sensul de mers Nădlac – Deva, fiind deviată pe DJ 572 – DN 6 – A 6 – Balinţ.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara recomandă următoarea rută de ocolire: Timișoara → A1 km 474+636 (nod rutier Topolovățu Mare) → DJ 572 → DN 6 → Belinț → Coșteiu → Varianta de ocolire Lugoj → nod rutier A6 km 10+518 → A6 → nod rutier Balinț → A1 km 458+510 → Deva.

Rutele alternative sugerate de aplicațiile GPS pot redirecționa traficul pe drumuri locale care nu sunt adecvate pentru volume mari de vehicule sau trafic greu.

Restricţia de trafic este impusă pentru realizarea lucrărilor de întreţinere a părţii carosabile, pe tronsonul kilometric 474 – 458.

Această deviere va fi menţinută până în 1 august.

Citeste mai mult

Din țară

Mihai Leu, campion mondial la box și campion la raliuri, a murit la spital

Publicat

pe

Mihai Leu, campionul mondial la box şi campion la raliuri a murit, marţi seară, la Spitalul Fundeni, la vârsta de 56 de ani.

El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, cu insuficiență pulmonară și metastaze.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată!“ – este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu, marți seara, pe rețelele de socializare.

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

De asemenea, Mihai Leu a cucerit titlul de campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

ACTUALIZARE

Familia anunță: „Trupul lui Mihai va ajunge în această seară (miercuri) la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”

Citeste mai mult

Din țară

Plafonarea prețurilor la energia electrică, eliminată de la 1 iulie

Publicat

pe

Plafonarea preţurilor la energiei electrică se oprește de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul.

„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, explică ANRE.

Instituţia recomandă ca, pentru a afla exact ce tarif li se va aplica, consumatorii să: analizeze contractul semnat, să contacteze furnizorul pentru clarificări.

„Informaţia corectă vă permite să evaluaţi dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative”, precizează ANRE.

În POSF – https://posf.ro, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.

Persoanele vulnerabile vor primi vouchere de ajutor.

Voucherele se vor acorda pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se vor acorda la cererea beneficiarului.

Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

– online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);

– prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite