Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Social

Regulament nou privind organizarea taberelor şcolare

Publicat

pe

Un nou regulament-cadru privind organizarea taberelor şcolare, excursiilor şi expediţiilor în aer liber a fost aprobat de ministrul educaţiei, Adrian Curaj.

Decizia privind aprobarea ieşirilor din spaţiul educaţional revine conducerii şcolii, şi nu inspectoratelor şcolare, aşa cum era până în prezent. Totodată, au fost simplificate şi formularele de acord, iar şcolile pot elabora regulamente proprii, adaptate specificului unităţilor de învăţământ.

Taberele, excursiile, expediţiile, dar şi alte activităţi de timp liber din învăţământul preuniversitar se vor organiza după un nou regulament-cadru, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei, Adrian Curaj. Pentru buna desfăşurare a acestor tipuri de activităţi extraşcolare, regulile şi obigaţiile revin atât cadrelor didactice, cât şi elevilor şi părinţilor.

Potrivit noului regulament, decizia privind aprobarea ieşirilor din spaţiul educaţional revine conducerii şcolii, şi nu inspectoratelor şcolare, aşa cum era până în prezent, acest demers fiind instituit din dorinţa de a simplifica procesul organizatoric. O altă modificare este cea legată de formularul prin care părintele/tutorele legal îşi exprimă acordul de participare a copilului, acest document fiind simplificat. Totodată, a fost eliminată şi condiţia ca documentaţia necesară aprobării deplasării să fie realizată cu o lună înainte.

Pe de altă parte, mai precizează sursa citată, regulamentul face distincţie clară între activităţile realizate în localitatea în care se află unitatea de învăţământ şi cele din altă localitate, reducând astfel birocraţia în cazul activităţilor derulate în localitate. Documentul aprobat permite unităţilor de învăţământ elaborarea unor regulamente proprii, adaptate specificului unităţilor de învăţământ.

Cadrele didactice şi/sau unităţile de învăţământ preuniversitar care organizează tabere, excursii, expediţii şi alte activităţi de timp liber au obligaţia să ia toate măsurile în vederea asigurării condiţiilor de siguranţă a elevilor/preşcolarilor pe durata activităţii respective, inclusiv să se asigure că existe acordul părintelui/tutorelui legal privind participarea copilului la excursii/tabere/expediţii.

Acestea trebuie să sesizeze autorităţile competente cu privire la toate aspectele care ţin de siguranţa şi protecţia participanţilor la activitate; să asigure câte un cadru didactic însoţitor pentru fiecare 10 elevi participanţi; să ia măsuri de prevenire/reducere a riscurilor de vătămare a participanţilor, respectiv să adapteze activităţile la vârsta, stadiul de dezvoltare, nevoile şi ritmul elevilor participanţi. De asemenea, cadrele didactice organizatoare trebuie să informeze elevii şi părinţii cu privire la scopul şi programul activităţii, obiectivele turistice care vor fi vizitate, durata deplasării, localitatea de destinaţie, unitatea de cazare, precum şi pachetul de servicii privind transportul, condiţiile de cazare şi masă.

În ceea ce priveşte elevii/preşcolarii implicaţi în tabere/excursii/expediţii/alte activităţi similare, aceştia trebuie să respecte condiţiile de siguranţă pe parcursul deplasărilor în grup cu trenul/autocarul/avionul; să nu fie violenţi; să nu pericliteze siguranţa şi securitatea participanţilor; să se comporte civilizat şi să nu distrugă bunuri; să manifeste un comportament responsabil faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi participanţi la tabără; să nu aducă şi să nu consume tutun, alcool sau droguri.

Social

SAPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce trebuie să faci pentru sporul casei

Publicat

pe

Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei creștine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.

LUNEA LUMINATĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Pastelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazma şi să dai de băut la rude. Conform revistei Superstiţiilor, în unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasc apentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poarta numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântăniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursa: RTV.net

Citeste mai mult

Social

Copiii din localitatea Otelec s-au întâlnit cu iepurașul

Publicat

pe

Sărbătorile Pascale au fost celebrate de copiii din Otelec printr-o activitate educațională desfășurată în data de 30 martie 2024.

Evenimentul „Întâlnire cu iepurașul”, organizat de Asociația „Inițiativă în Educație” în parteneriat cu Primăria Otelec, a fost destinat tuturor copiilor din localitate și a cuprins mai multe ateliere pregătite pentru aceștia.

La activități au participat aproximativ 60 de copii de toate vârstele, dar și părinți curioși care le-au fost alături celor mici. Copiii au descoperit atelierul de povești în limba română și maghiară, au pictat ouă de lemn și au dat dovadă de creativitate și îndemânare la atelierul de filțuit.

„Ne bucurăm să revenim în această comunitate. Anul trecut i-am descoperit pe copilașii din Otelec și ne-am dorit să păstrăm tradiția de a veni la ei și a le pregăti ateliere educaționale. Elementul de noutate este important pentru cei mici, de aceea ne-am propus ca în acest an să le oferim experiențe noi și variate. Copiii au descoperit metode de lucru din pedagogia Waldorf. Au lucrat cu lână pentru a realiza figurine de primăvară, au filțuit semne de carte și și-au realizat propriile felicitări pascale.” a declarat Anna Maria Gal Văcărescu, coordonator al activității și voluntar al organizației „Inițiativă în Educație”.

Activitățile s-au desfășurat în parcul din sat, care a fost amenajat și colorat special pentru copii de către voluntarii asociației: Liuba Serariu, Andrada Mazilu și Anna Maria Gal Văcărescu.

„Unul dintre cele 4 ateliere pregătite la Otelec a fost realizat în cadrul proiectului „Steam la puterea inEDU II”, proiect finanțat prin fondul Științescu. Celălalte activități au fost derluate cu sprijinul primăriei.” Activitățile desfășurate în comunitățile din mediul rural au „superputerea lui împreună”. Așa ne place nouă să denumim eforturile comune pe care le depunem pentru a realiza evenimente educaționale non-formale cât mai valoroase pentru copii. Suntem recunoscători voluntarilor, partenerilor, dar și sponsorilor.” a precizat Andrada Mazilu, co-fondator „Inițiativă în Educație”.

Surprizele nu s-au încheiat pentru cei mici. Copiii au primit la finalul activităților un pachețel de Paște oferit de Primăria Otelec.

„Îmi doresc să le ofer copiilor din Otelec cât mai multe experiențe educaționale și culturale, să creăm evenimente cu tradiție în comunitatea noastră și să îi stimulez prin participarea la activități non-formale. Le mulțumesc copiilor că au dat curs invitației noastre și îi asigur că vom continua și cu alte activități similare!”, a încheiat Silvia Fechete, primar Otelec.

Persoană de contact: Andrada Mazilu

Coordonator proiect „Spațiul de cultură”

0754 21 21 44

contact@inedu.ro

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Citeste mai mult

Social

Program de formare care încurajează cadrele didactice să organizeze activități de învățare în spații muzeale

Publicat

pe

Dascălii din Timișoara au avut ocazia de a participa la un program de formare inovator, descoperind cum pot facilita contexte de învățare în muzee.

În perioada 14 – 19 martie 2024 a avut loc programul de formare „Muzeul-spațiu de învățare” realizat de Asociația „Inițiativă în Educație” și dedicat cadrelor didactice din învățământul preuniversitar. Acesta a cuprins 16 ore de formare teoretică, dar și activități practice, jocuri în echipă, tururi ghidate și exerciții de reflecție.

Programul le-a permis cursanților să cunoască tipologia programelor de educație muzeală și etapele elaborării unui proiect educativ în muzeu, valențele educative ale patrimoniului, modalitățile teoretice și practice de interpretare a patrimoniului pentru public și comunitate, dar și metode și concepte utilizate în educația muzeală.

Activitatea de formare s-a desfășurat pe parcursul a 5 zile, timp în care profesorii au intrat în contact cu diferiți facilitatori și invitați. Dintre aceștia amintim: Sergiu Dema și Cristina Dema, muzeografi ai muzeului Stefan Jäger din Jimbolia, Alina Cristescu și Bogdan Rață, co-fondatori Kunsthalle Bega, Darius Sala și Zoran Marcov, muzeografi ai Muzeului Național al Banatului, Adriana Herman, formator Centrul pentru Formarea Continuă în Limba Germană Sibiu ș.a

În cadrul programului de formare a fost realizată și o cartografiere a muzeelor din Timișoara, iar profesorii au descoperit oferta educațională a acestora. De asemenea, cadrele didactice participante au avut ocazia de a exersa medierea culturală în cadrul expoziției „Crâmpeie identitare: farmecul vieții șvăbești”, organizate în proiect.

„Ne-am dorit foarte mult implementarea acestui proiect, deoarece credem cu tărie că educația muzeală poate fi o parte activă în formarea elevilor și că este extrem de necesară în demersurile culturale. Inițiativa noastră urmărește dezvoltarea unor parteneriate strategice între școli și instituții culturale, contribuind astfel la creșterea calității educației și la formarea unei comunități educaționale active și angajate în dezvoltarea culturală a orașului și a regiunii. Sperăm că profesorii participanți au găsit doza de inspirație necesară și materiale suficiente care să-i susțină în realizarea a mai multor activități și proiecte în muzee. Suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui program și le mulțumim muzeelor care au fost deschise colaborării. Apreciem în mod deosebit continuarea parteneriatului cu Muzeul Național al Banatului și suntem recunoscători pentru turul oferit de Muzeul de Artă din Timișoara”, a declarat Andrada Mazilu, coordonatorul proiectului.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte în cadrul proiectului „FORMA inEDU”. Proiectul urmărește valorificarea resurselor culturale și integrarea artei în mediul școlar prin crearea de contexte educaționale care formează și consolidează competențele pedagogice și interculturale ale cadrelor didactice și dezvoltă parteneriate și rețele culturale la nivel local și regional în perioada februarie – iunie 2024 în Timișoara.

Proiectul face parte din Programul Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Power Station+ | Școli creative, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul de la Ministerul Culturii. Programul are scopul de a crea contexte educaționale care să promoveze învățarea interdisciplinară și să formeze cadre didactice ca mediatori culturali și transmițători ai culturii.

Despre Asociația Inițiativă în Educație:

Asociația Inițiativă în Educație susține si contribuie la îmbunătățirea mediului educațional și cultural prin crearea de contexte de învățare și dezvoltare pentru elevi, profesori și părinți din județul Timiș.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite