Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

CARANTINĂ în Timișoara, Giroc, Moșnița Nouă, Dumbrăvița și Ghiroda. Descărcați declarația pe proprie răspundere

Publicat

pe

Şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunţat că urmează să semneze ordinul de carantinare a Timişoarei şi comunelor periurbane, Giroc, Mosnita Nouă, Dumbrăviţa şi Ghiroda.

El a adăugat că la sfârşit de săptămâna vor rămâne deschise doar magazinele alimentare şi farmaciile. Mall-urile şi terasele vor fi închise.

Municipiul Timişoara şi mai multe comune periurbane intră în carantină din cauza numărului mare de cazuri COVID-19.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă propune institutirea carantinei pentru 14 zile.

Presedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, a declarat, după anunţul privind carantinarea Timişoarei, că „a câştigat soluţia minimului efort pentru administraţia Timişoarei: carantina municipiului şi a zonei periurbane” şi a solicitat un plan din partea persoanelor responsabile.

”Am propus o abordare inteligentă a gestionării pandemiei Covid-19 însă azi, în CJSU Timiş, a câştigat soluţia minimului efort pentru administraţia Timişoarei: carantina municipiului şi a zonei periurbane. Solicit primarului Timişoarei un plan coerent de măsuri anti-covid-19, bazat pe indicatori şi cifre, care să completeze carantina formală, cu speranţa că sutele de mii de cetăţeni afectaţi vor avea parte şi de altceva în afară de restricţii înmulţite şi înăsprite. În aşteptarea planului din partea persoanelor responsabile, mă voi adresa deopotrivă Ministerului Sănătăţii pentru alocarea unui număr suplimentar de vaccinuri şi Ministerului Economiei pentru o compensaţia atât de necesară operatorilor economici distruşi financiar de restricţii şi închideri obligatorii”, a scris Alin Nica pe Facebook.
Alin Nica s-a poziţionat împotriva carantinării municipiului Timişoara, în timp ce primarul Dominic Fritz a susţinut carantinarea, atât a Timişoarei, cât şi a întregului judeţ Timiş.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit sâmbătă, a decis să propună instituirea carantinei pentru 14 zile.
Sunt vizate municipiul Timişoara şi comunele Dumbrăviţa, Giroc, Ghiroda, Moşniţa Nouă.
Carantina ar urma să intre în vigoare în 8 martie, la ora 00.00.
În Timiş, rata de infectare cu COVID-19 este 5,48 de cazuri la o mie de locuitori, în timp ce la Timişoara este 7,49 cazuri la o mie de locuitori.
Decizia de carantinare a fost luată cu 30 de voturi pentru, 4 impotrivă şi 4 abţineri. Printre cei care au votat pentru intrarea în carantină se numără primarul Timişoarei, Dominic Fritz.

DESCARCĂ DECLARAȚIA PE PROPRIE RĂSPUNDERE DE AICI!

DESCARCĂ ADEVERINTA ANGAJATOR DE AICI!

Locale

Măsuri pentru combaterea ambroziei, la Timișoara. Peste 100 de proprietari de terenuri riscă amenzi

Publicat

pe

Primăria Timișoara continuă măsurile pentru combaterea ambroziei, o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald.

În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora.

Reamintim că persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.

Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni:

● amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice,

● amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice.

După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.

Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.

Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe.

Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.

Timișorenii pot semnala prezența ambroziei la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.

Citeste mai mult

Locale

Restricții de circulația în comuna Ghiroda. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată

Publicat

pe

La solicitarea FCC Construcción S.A. – Sucursala București, Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Consiliului Județean Timiș a avizat închiderea temporară a circulației rutiere pe DJ 609D – strada Aeroportului, în comuna Ghiroda, în perioada 2 iunie 2026 – 31 iulie 2026.

Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor la trecerea la nivel cu calea ferată de la km rutier 0+400 din DN6, respectiv km CF 565+426, în cadrul obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș–Arad, Lot 2 Lugoj–Timișoara Est”.

Restricțiile de circulație vor fi instituite cu avizul IPJ Timiș – Serviciul Rutier și cu respectarea măsurilor dispuse de acesta.

Beneficiarul lucrărilor are obligația de a asigura semnalizarea rutieră temporară aferentă restricțiilor și rutelor de deviere.

Devierea circulației rutiere se va realiza prin DN 6 și DN Centura Timișoara.

Citeste mai mult

Locale

Stana Stepănescu și Petrică Miulescu Irimică, printre invitații la Ruga Giroceană, ediția 2026

Publicat

pe

Primăria și Consiliul Local Giroc, împreună cu Casa de Cultură organizează și în acest an, la Ruga Giroceană 2026, un eveniment care promovează muzica, tradițiile cu ajutorul artiștilor îndrăgiți și invitaților speciali, care vor aduce pe scenă farmecul autentic bănățean.

Evenimentul va avea loc în perioada 31 mai – 1 iunie 2026, începând cu ora 18:00, în Grădina de vară a Căminului Cultural din Giroc.

Pe scena Rugii Girocene vor urca Stana Stepanescu și Boji, Lazărică Imbrescu, acompaniați de formația Banat Express, Petrică Irimică Miulescu și formația, Loredana Sur, Andreea Chișăliță și formația, precum și Bianca Opăriuc și Diana Bocșa.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite