Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Administrație

CARANTINĂ în Timișoara. Ce restricții se aplică în oraș și comunele limitrofe

Publicat

pe

Timișoara este, astfel, primul mare oraș al țării care intră în carantină în 2021.

Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității;

Totodată, în interiorul localităţilor, se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

În perioada următoare, se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20:00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.

Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

În cazul centrelor comerciale și a parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

Redăm integral textul hotărârii privind instituirea măsurii de carantinare zonală a Municipiului Timișoara

COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ TIMIȘ

HOTĂRÂRE privind instituirea măsurii de carantinare zonală pentru MUNICIPIUL TIMIȘOARA, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA GHIRODA, COMUNA GIROC ȘI COMUNA DUMBRĂVIȚA, JUDEȚUL TIMIȘ

Potrivit prevederilor: – Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic; – Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; – O.U.G. nr. 21/2004 privind  Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 15/2005 şi ordonanţa de urgenţă nr. 1/2014 privind unele măsuri în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă; – H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc; – H.G. nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; – art. 11 din H.G. nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorica, atribuțiile, funcționarea si dotarea comitetelor si centrelor operative pentru situații de urgenta, cu modificările si completările ulterioare.

Ținând cont de propunerea Direcției de Sănătate Publică Timiș cu nr. 6110/05.03.2021  și avizul nr. 520/05.03.2021 al Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Combatere al Bolilor;

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, întrunit în ședință extraordinară:

HOTĂRĂȘTE

Articolul 1 (1) Se  va solicita  Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției emiterea Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru  MUNICIPIUL TIMIȘOARA, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA GHIRODA, COMUNA GIROC ȘI COMUNA DUMBRĂVIȚA, JUDEȚUL TIMIȘ, pe o perioadă de 14 zile , începând cu data de 08 martie 2021 ora 00:00.

(2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. (1) este delimitat de următoarele coordonate geografice:

45°49’22.5″N 21°09’20.9″E; 45°41’14.8″N 21°08’28.8″E; 45°40’57.8″N 21°19’07.5″E;

45°42’50.9″N 21°23’19.6″E; 45°45’52.8″N 21°20’28.1″E; 45°49’29.9″N 21°19’49.6″E

Articolul 2

Este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Articolul 3

Circulaţia şi staţionarea în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Articolul 4

Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată la art. 1:

1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zona menţionată la art. 1 alin. (2) şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;

2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieşirea persoanelor din locuinţă este permisă doar pe bază de declaraţie pe propria răspundere, legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz;

3. în intervalul orar 6,00-22,00, în interiorul zonei menţionate la art. 1 alin. (2), se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b)deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10,00-13,00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 6,00-10,00, respectiv 13,00-20,00;

c)deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

d)deplasările scurte în apropierea locuinței/gospodăriei legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;

e)deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină;

f)deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

g)deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;

h)deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;

i)îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate, eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi

j) deplasare în vederea susținerea examenelor pentru obținerea permisului de conducere cu prezentarea rezultatului negativ al testului pentru SARS CoV2, efectuat cu maxim 48 de ore înaintea examenului, sau a certificatului de vaccinare inclusiv a rapelului;

k)participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

l)pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu, cu prezentarea unui document justificativ;

m)alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;

4. în intervalul orar 22,00-6,00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3 lit. a), c), d);

5. în/din zona menţionată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieşirea pentru:

a)transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionarea populaţiei;

b)persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară în zona carantinată activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţiei publice, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, comerţ şi alimentaţiei publice, comunicaţiilor şi transporturilor;

c)persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;

d)persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;

e)deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;

f)deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

g)urgenţe medicale;

6. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator, cu precizarea programului de lucru sau o declaraţie pe propria răspundere cu precizarea intervalului orar necesar desfășurării activității;

7. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;

8. declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității;

9. în interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri;

10. se permite tranzitarea zonei carantinate de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestora, fiind interzisă oprirea în localităţi;

11. prin grija administraţiei publice locale şi a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiș se vor stabili căile de circulaţie care tranzitează zonele respective şi aducerea la cunoştinţa populaţiei prin intermediul mass-mediei a acestei măsuri;

12. se permite oficierea slujbelor religioase cu participarea credincioșilor doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

13. se permite oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maximum 20 de persoane;

14. se permite oficierea stărilor civile cu prezenţa a maximum 20 de persoane în exteriorul clădirilor şi, respectiv, 8 persoane în interiorul clădirii, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

15. se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spaţii publice închise şi deschise;

16. controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din zona carantinată şi asigurarea ordinii publice se vor realiza de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiș și/sau Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiș, după caz;

Articolul 5

(1) În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se interzic următoarele activităţi.

1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;

2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;

3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;

4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;

5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;

6. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;

7. activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;

8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spatii închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepţia evenimentelor profesioniste organizate de federaţiile de profil;

9. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.

(2) Prin excepție de la prevederile aliniatului (1) este permisă activitatea de comercializare a florilor/aranjamentelor florale în data de 08 martie 2021.

Articolul 6

(1)Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program nonstop.

(2)Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/supermagazinelor/hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

(3) În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

Articolul 7

Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică.

Articolul 8

Începând cu data de 13.03.2021, ora 05:00, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii carantinei zonale, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa în zilele de sâmbătă și duminică produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la domiciliu, operatorii economici din centrele comerciale (zona de fast food). Își suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă și duminică pe perioada aplicării măsurii carantinei inclusiv operatorii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale.

Articolul 9

Începând cu data instituirii măsurii carantinei zonale agenții/operatorii economici în domeniul comercializării produselor nealimentare își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii în zilele de sâmbătă și duminică, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.

Articolul 10

Măsurile stabilite potrivit prevederilor prezentei hotărâri vor fi comunicate autorităţilor publice locale şi vor fi aduse la cunoştinţa populaţiei, prin utilizarea sistemului RO-ALERT, precum și prin alte mijloace.

Articolul 11

Având în vedere includerea în perimetrul vizat de prezenta hotărâre a comunelor Moșnița Nouă și Dumbrăvița, se propune modificarea Ordinelor șefului Departamentului pentru Situații de Urgență numerele 6558/03.03.2021 și 6551/02.03.2021:

Articolul 12

Comandantul acțiunii se numește Inspectorul Șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș – col. Slev Nicolae.

Președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș

PREFECT

ZOLTAN NEMETH

Administrație

Primăria Timișoara atrage atenția privind respectarea regulilor pe șantiere

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara transmite un mesaj ferm către toți cei implicați în lucrări de construcții și demolări: șantierele bine gestionate încep cu documentații complete și respect față de mediu și comunitate.

Potrivit Regulamentului local privind gestionarea deșeurilor din construcții și demolări (HCL nr. 320/2022, completat cu HCL nr. 104/2025), toți generatorii de deșeuri din construcții au obligația de a depune anual Planul de gestionare a deșeurilor pentru activitățile din anul anterior. Termenul limită este 1 martie.

În 2025, numărul planurilor depuse a crescut față de anul anterior (26 de planuri până în aprilie 2025, față de 17 în 2024).

Primăria și Poliția Locală efectuează în mod constant verificări pe teren. Acțiunile nu vizează doar sancționarea, ci și prevenirea practicilor care afectează sănătatea, mediul și calitatea vieții tuturor timișorenilor.

În 2024, Direcția Generală a Poliției Locale a aplicat 375 sancțiuni (în baza HCL 320/2022 și HCL 333/2022) pentru fapte precum murdărirea carosabilului la ieșirea din șantiere, neamenajarea de rampe pentru spălarea roților, depozitare amestecată a deșeurilor pe amplasamentele de șantier, incendiere deșeuri pe organizările de șantier, predare deșeuri la persoane neautorizate, colectarea de deșeuri fără autorizație și nerespectarea autorizației de mediu.

Valoarea totală a amenzilor aplicate de Poliția Locală în 2024 a fost de 3.670.000 lei. În 2025, până în prezent, au fost aplicate 119 sancțiuni în valoare de 396.500 lei.

Cele mai grave abateri au fost sancționate cu sume considerabile: o amendă de 100.000 lei pentru nerespectarea autorizației de mediu (2024), respectiv 60.000 lei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor pe șantier (2025).

Pentru persoanele fizice, Primăria a pus la dispoziție, gratuit, patru puncte de colectare prin aport voluntar – ușor de accesat și amplasate strategic în oraș. Acestea oferă o alternativă legală, sigură și responsabilă pentru eliminarea molozului rezultat din lucrări de renovare.

Calea Torontalului nr. 94

Calea Moșniței nr. 2-4

Str. A. Imbroane nr. 70

Str. Ovidiu Cotruș nr. 201

Program: Luni – vineri: 09:00 – 19:00

Sâmbăta: 08:00 – 16:00 (cu excepția Str. Ovidiu Cotruș: L–V 09:00–17:00)

Citeste mai mult

Administrație

Podul Turcului, monument istoric de pe drumul Parța – Petroman, intră în reabilitare

Publicat

pe

CJ Timiș anunță reabilitarea Podului Turcului, o construcție emblematică situată pe drumul județean dintre Parța și Petroman, clasată drept monument istoric.

Datând încă din perioada ocupației otomane, podul reprezintă nu doar o legătură rutieră importantă pentru sudul județului, ci și un reper cultural pentru întreaga zonă. Potrivit autorităților județene, lucrările vor începe în vara acestui an și vor viza atât consolidarea structurii, cât și păstrarea elementelor originale, cu sprijinul experților în patrimoniu.

„Este o intervenție necesară, dar și una delicată. Ne dorim ca acest pod să rămână funcțional și în același timp să-și păstreze farmecul istoric. Este un simbol al zonei și trebuie tratat ca atare”, a transmis un reprezentant al Consiliului Județean Timiș.

Lucrările propuse includ:

– consolidarea structurii de rezistență modernizarea suprafeței de rulare recondiționarea balustradelor și a elementelor arhitecturale originale – – posibila amenajare a unui culoar pietonal pentru siguranță sporită

Finanțarea va fi asigurată din bugetul Consiliului Județean Timiș, iar autoritățile explorează și surse de cofinanțare, inclusiv fonduri europene.

Podul Turcului continuă să fie traversat zilnic de localnici, navetiști și agricultori, dar în curând va oferi nu doar funcționalitate, ci și un exemplu de respect față de trecut.

Podul Turcului este situat între localitățile Parța şi Petroman şi traversează brațul Găvojdia a râului Timiș. Acest pod istoric a fost închis oficial circulației în anul 2022 din cauza degradărilor semnificative ale structurii de rezistență.

Citeste mai mult

Administrație

Bugetul municipiului Timișoara pe anul 2025, aprobat

Publicat

pe

Bugetul orașului propus de primarul Dominic Fritz pentru anul 2025 a fost aprobat astăzi de Consiliul Local, cu o singură abținere. Bugetul are o valoare totală de 2,65 de miliarde de lei, cu o majorare de peste 100 milioane lei față de 2024 – o ajustare realistă, menită să asigure stabilitatea financiară și continuitatea investițiilor.

“Este un buget echilibrat și onest, care reflectă atât dinamica economică pozitivă a Timișoarei, cât și stabilitatea financiară pe care am reușit să o construim. Prioritizăm investițiile în mobilitate, educație și sănătate și canalizăm banii spre îmbunătățirea calității vieții în cartiere. Timișoara are un buget realist, bine fundamentat, cu care valorificăm eficient resursele reale și prioritizăm proiectele cu adevărat relevante pentru comunitate”, spune primarul Dominic Fritz.

Municipalitatea își menține angajamentul de a accelera dezvoltarea orașului, astfel că secțiunea de dezvoltare are prevăzută suma de 1,35 miliarde lei, din care 35% reprezintă fonduri pentru infrastructura de mobilitate.

Printre altele, pentru a stimula dezvoltarea unor zone și a atrage investiții private, Primăria Timișoara va continua și va demara investiții precum: construcție pasaj Solventul, construcție podul Solventul, refacere pasajul Slavici Polonă, reconstrucție Pasarela Îndrăgostiților, reconstrucție podul Iuliu Maniu.

Totodată, pentru a continua procesul de eficientizare a transportului public, secțiunea dezvoltare include achiziția a 33 de troleibuze noi și a 30 de autobuze electrice. Alte investiții incluse în programul de dezvoltare sunt: retehnologizarea magistralei care pleacă de la CET Sud și care distribuie agent termic în tot orașul, stadionul Arena Eroii Timișoarei, reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale 1, clădirii de gimnazială a Liceului J.L Calderon, a Liceului Ana Aslan, a Colegiului Tehnic Henri Coandă, a Liceului Alimentar, amenajarea Traseului Revoluției, Regenerarea Urbană a zonei Traian, dotarea noilor spitale de ORL și Balneologie.

Secțiunea de funcționare pentru 2025 are alocată suma de 1,3 miliarde de lei și acoperă finanțarea serviciilor publice esențiale, precum transportul și iluminatul public, termoficarea, curățenia, întreținerea spațiilor verzi, ordinea publică, asistența socială, cultura și sportul.

În programul de reparații străzi și trotuare, în valoare de 90 de milioane de lei, sunt incluse amenajări de parcări pe locul fostelor garaje, lucrări de modernizare a zonei Gara de Nord, precum și reparații pe artere majore – Rebreanu, Ana Ipătescu sau Alexandrescu. De asemenea, bugetul pentru întreținerea și reparațiile din școli și grădinițe crește cu 35%, ajungând la 85 de milioane de lei.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite