Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Medic din Timișoara găsit decedat în casă. Autoritățile au început o anchetă

Publicat

pe

Un medic în vârstă de 28 de ani, din Timişoara, care lucra la Spitalul Judeţean pe Secţia ATI, a fost găsit decedat în locuinţa sa, luni dimineaţa. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

La data de 4 aprilie a.c.,în jurul orei 22:00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie şi-a găsit baiatul de 27 de ani decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului”, a transmis IPJ Timiş.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara au anunțat că Vlad Marinescu era medic rezident şi a lucrat cu pacienţi infectaţi cu COVID-19, o perioadă de timp.

Necropsia va stabili exact care sunt cauzele decesului.

Locale

Primele proiecții pe acoperiș la Cinema Studio din Timișoara, primul cinema rooftop din România

Publicat

pe

Cu două săli active, cinematograful Studio din Timișoara asigură acum și proiecții pe acoperiș.

Terasa poate găzdui 80 de spectatori, iar accesul este asigurat direct cu liftul din incinta cinematografului.

Timișoara este singurul oraș din România cu o rețea activă de cinematografe – Victoria, Timiș, Studio și Freidorf.

Toate au fost reabilitate de Primărie pentru promovarea culturii cinematografice și a educației prin film.

Cinema Studio Timișoara este al treilea cinematograf pe care Primăria l-a reabilitat complet.

Foto: Primăria Timișoara

Citeste mai mult

Locale

CANICULĂ. Unde sunt amplasate punctele de prim ajutor, în Timișoara

Publicat

pe

Începând de joi, 5 iunie 2025, în Timișoara vor funcționa cinci puncte de prim ajutor, special amenajate pentru a sprijini populația în perioada de caniculă.

Primăria Timișoara asigură furnizarea apei îmbuteliate, iar Direcția de Sănătate Publică pune la dispoziție personal medical calificat.

Punctele de prim ajutor vor funcționa zilnic, între orele 10:00 – 18:00, în spații climatizate, și vor fi amplasate în următoarele locații:

Oficiul Poștal nr. 1, Bulevardul Revoluției din 1989 nr. 2

Opera Națională, Piața Victoriei

Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. l – Str. 1 Decembrie, nr. 90

Piața Iosefin

Piața Badea Cârțan

În mai multe zone din oraș, respectiv parcuri, bulevarde și piețe publice există fântâni forate. Lista completă este disponibilă aici. În plus, anul trecut au fost instalate 9 cișmele pentru timișoreni și animalele de companie în Parcul Copiilor, Parcul Civic, Parcul Central, Parcul Alpinet, Parcul Catedralei și Parcul Adolescenței.

Medicii recomandă, pe durata caniculei:

evitarea deplasărilor în intervalul 11:00 – 18:00;

evitarea aglomerației și a expunerii prelungite la soare;

consumul a cel puțin doi litri de lichide pe zi (apă, ceaiuri călduțe, sucuri naturale);

evitarea băuturilor alcoolice, a celor cu cofeină sau zahăr, care pot duce la deshidratare;

consumul de fructe, legume proaspete și iaurturi.

Se recomandă, de asemenea, purtarea unor haine lejere, din materiale subțiri, de culori deschise, precum și folosirea pălăriilor și a ochelarilor de soare.

Este extrem de important ca animalele de companie și copiii să nu fie lăsați nesupravegheați în autoturisme. La primele semne de disconfort termic, adresați-vă medicului de familie.

Citeste mai mult

Locale

O nouă pizzerie deschisă în sudul Timișoarei promite să cucerească iubitorii de arome italiene: Pizza-ColosseumTimisoara

Publicat

pe

Sudul Timișoarei are un nou motiv de bucurie culinară: recent s-a deschis Pizza-ColosseumTimisoara, un loc care îmbină tradiția italiană autentică cu ingrediente proaspete și servicii rapide.

Situată într-o zonă accesibilă pentru locuitorii din Giroc, Chișoda, Calea Șagului, Calea Girocului și Bălcescu-Braitim, pizzeria promite să devină rapid una dintre favoritele din oraș.

La cârma bucătăriei se află nimeni altul decât Giuseppe Tizzani, cunoscut sub numele de „Pipo”, un bucătar italian cu renume, care aduce cu el pasiunea și măiestria tradițională din inima Italiei.

Sub semnătura sa, fiecare pizza este o experiență – de la clasicul Margherita (29 de lei) până la specialitatea casei, Pizza Colosseum, un deliciu care pornește de la 36 de lei și promite o explozie de gusturi.

Pizza-ColosseumTimisoara oferă momentan doar livrare sau ridicare de la locație, între orele 12:00 și 21:45, de luni până sâmbătă. Clienții pot comanda pizza medie începând cu 29 de lei, iar gama variată acoperă atât preferințele clasice, cât și combinații inovative.

Și veștile bune nu se opresc aici: în curând, meniul se va extinde cu paste proaspete, preparate cu rețete tradiționale italiene, dar și cu specialități românești reinterpretate în stilul unic al lui Pipo.

Dacă ești în căutarea unei pizza autentice, cu blat perfect rumenit, sos de roșii aromat și toppinguri de calitate, Pizza-ColosseumTimisoara e locul de unde trebuie să comanzi.

Gustul Italiei e acum mai aproape ca niciodată – la doar un telefon distanță (0775.11.28.11)

Pentru comenzi rapide și delicioase, sudul Timișoarei are un nou reper: Pizza-ColosseumTimisoara.

Meniul poate fi vazut pe www.pizza-colosseumtimisoara.ro

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite