Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Certificatul verde COVID, accesibil de la 1 iulie. Adresa de unde poate fi descărcat

Publicat

pe

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat duminică seara la Digi24, adresa site-ului de unde, de la 1 iulie, va putea fi descărcat certificatul verde COVID, necesar cu precădere pentru înlesnirea călătoriilor în străinătate.

El a spus că guvernul pregătește legislația aferentă și că vor exista și alte modalități prin care cetățenii vor putea ajunge în posesia documentului – va putea fi luat și de la direcțiile de sănătate publică, de la medicii de familie.

Documentul va dovedi că am trecut prin boală, că avem imunitate, că ne-am vaccinat sau că avem un test negativ la boală. Totul se rezumă la un cod QR, care va putea fi scanat și va facilita trecerea la frontieră.

Certificatul va putea fi descărcat de la 1 iulie de pe platforma pusă la punct de STS și ca va fi disponibilă la adresa: certificat-covid.gov.ro.

Pe această platformă vom intra, ne vom face un cont cu o adresă de email și vom primi un link pentru a verifica dacă suntem cine pretindem că suntem. O să fie necesare câteva date de autentificare pentru a fi siguri că cel care îl solicită este și persoana care îl primește. Accesăm acel link și el ne va duce către platforma respectivă, de unde putem să descărcăm certificatul care va fi valid pentru noi pe una dintre situațiile mai sus enumerate, a arătat Baciu.

sursa: digi24.ro

Din țară

Traficul rutier este deviat pe A1, la Topolovățu Mare, din cauza unor lucrări

Publicat

pe

Traficul rutier este deviat, începând de luni, pe sensul Nădlac – Deva al autostrăzii A1, la Topolovăţu Mare, judeţul Timiş, din cauza unor lucrări de întreţinere a carosabilului.

Devierea se va menţine până în 1 august, anunţă Centrul Infotrafic.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că, pe autostrada A 1 Deva – Nădlac, circulată rutieră este oprită la kilometrul 474, în zona localităţii Topolovăţu Mare, judeţul Timiş, pe sensul de mers Nădlac – Deva, fiind deviată pe DJ 572 – DN 6 – A 6 – Balinţ.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara recomandă următoarea rută de ocolire: Timișoara → A1 km 474+636 (nod rutier Topolovățu Mare) → DJ 572 → DN 6 → Belinț → Coșteiu → Varianta de ocolire Lugoj → nod rutier A6 km 10+518 → A6 → nod rutier Balinț → A1 km 458+510 → Deva.

Rutele alternative sugerate de aplicațiile GPS pot redirecționa traficul pe drumuri locale care nu sunt adecvate pentru volume mari de vehicule sau trafic greu.

Restricţia de trafic este impusă pentru realizarea lucrărilor de întreţinere a părţii carosabile, pe tronsonul kilometric 474 – 458.

Această deviere va fi menţinută până în 1 august.

Citeste mai mult

Din țară

Mihai Leu, campion mondial la box și campion la raliuri, a murit la spital

Publicat

pe

Mihai Leu, campionul mondial la box şi campion la raliuri a murit, marţi seară, la Spitalul Fundeni, la vârsta de 56 de ani.

El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, cu insuficiență pulmonară și metastaze.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată!“ – este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu, marți seara, pe rețelele de socializare.

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

De asemenea, Mihai Leu a cucerit titlul de campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

ACTUALIZARE

Familia anunță: „Trupul lui Mihai va ajunge în această seară (miercuri) la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”

Citeste mai mult

Din țară

Plafonarea prețurilor la energia electrică, eliminată de la 1 iulie

Publicat

pe

Plafonarea preţurilor la energiei electrică se oprește de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul.

„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, explică ANRE.

Instituţia recomandă ca, pentru a afla exact ce tarif li se va aplica, consumatorii să: analizeze contractul semnat, să contacteze furnizorul pentru clarificări.

„Informaţia corectă vă permite să evaluaţi dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative”, precizează ANRE.

În POSF – https://posf.ro, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.

Persoanele vulnerabile vor primi vouchere de ajutor.

Voucherele se vor acorda pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se vor acorda la cererea beneficiarului.

Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

– online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);

– prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite