Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Noul terminal de la Aeroportul Internațional „Traian Vuia“ din Timișoara, funcțional

Publicat

pe

Noul terminal de sosiri curse externe de la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara a fost dat în folosinţă.

Acesta poate deservi simultan peste 500 de pasageri şi are o suprafaţă de peste 4.000 metri pătraţi. Investiţia este realizată cu fonduri europene, bani de la bugetul de stat şi fonduri proprii.

Prima aeronavă care a transferat pasagerii pe noul terminal aparţine companiei Lufthansa şi a sosit de la Munchen.

Lucrările la noul Terminal de Sosiri Externe au început în ianuarie 2019 şi ar fi trebuit să fie gata în aprilie 2020, însă s-a întârziat din cauza pandemiei de COVID-19.

Valoarea investiţiei se ridică la 30.349.000 lei, cu TVA, din care 13.273.000 lei reprezintă fonduri europene, 2.342.000 lei bani de la bugetul de stat şi 14.733.000 lei din fonduri proprii ale aeroportului.

Construcţia are o suprafaţă de 4.383 mp, are 10 filtre de control la intrarea în ţară ale Poliţiei de Frontieră şi un sistem optimizat de control vamal. Poate deservi până la 540 de pasageri simultan, adică să asigure formalităţile pentru 3 avioane deodată.

Terminalul de sosiri externe nu este singura investiţie majoră de la Aeroportul Timişoara. În anii următori va fi ridicată în continuarea acestei clădiri o aerogară de plecări externe.

Suprafaţa acesteia va fi de 12.000 de mp. Va avea 18 ghişee de check-în şi 6 fluxuri antitero. Valoarea investiţiei este aproximativ 40 de milioane de euro şi ar trebui să fie gata în 2023, când Timişoara devine Capitală Culturală Europeană.

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic în mai multe zone din Timișoara

Publicat

pe

La solicitarea Aquatim, comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în mai multe zone din oraș, începând de vineri, 31 octombrie 2025, în vederea realizării lucrărilor la rețelele de apă și canalizare.

Astfel, în perioada 31 octombrie 2025 – 1 noiembrie 2025, traficul rutier va fi restricționat, etapizat, în zona intersecției străzii Dr. Pavel Vasici Ungureanu, cu strada 16 Decembrie 1989, după cum urmează:

Etapa I: închiderea ieșirii în sensul giratoriu dinspre strada Dr. Pavel Vasici Ungureanu, cu devierea circulației pe câte o bandă pe celălalt sens

Etapa II: închiderea benzii a douaîn sensul giratoriuadiacent ieșirii de pe strada Dr.Pavel Vasici Ungureanu.

Totodată, în perioada 3 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată, etapizat, pe strada Treboniu Laurean, în vederea execuției rețelei de canalizare menajeră și a rețelei de alimentare cu apă, în cadrul obiectivului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”, după cum urmează:

Pentru Etapele I (3 noiembrie 2025 – 5 noiembrie 2025), III (27 noiembrie 2025 – 28 noiembrie 2025) și IV (29 noiembrie 2025 – 16 decembrie 2025), restricționarea circulației se va asigura cu piloți de dirijare

Pentru Etapa II (5 niembrie 2025 – 26 noiembrie2025), restricționarea se va realiza prin închiderea unui sens de circulație

Pentru Etapa V (17 decembrie 2025 – 19 decembrie 2025), se va realiza inchiderea totală a traficului pe strada Piața Al. Mocioni

Citeste mai mult

Locale

Primăria Timișoara preia cererile pentru comerțul cu produse de 1 noiembrie

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara preia de luni, 20 octombrie 2025, cererile pentru comerț stradal cu produse specifice zilei de 1 noiembrie, precum flori, coronițe, aranjamente florale și candele.

Activitatea de vânzare propriu-zisă este permisă în intervalul 31 octombrie – 1 noiembrie 2025, în proximitatea cimitirelor din municipiul Timișoara, în următoarele locații:

Cimitirul Calea Buziașului – pe trotuarul din față;

Cimitirul Stuparilor – pe trotuarul din față;

Cimitirul Calea Lipovei – pe trotuarul din față;

Cimitirul de pe strada Ovidiu Balea – pe trotuarul din față;

Cimitirul Fabric (strada Mătăsarilor) – pe trotuarul din față;

Cimitirul Ghiroda (strada Cometei) – pe trotuarul din față.

Pentru desfășurarea activității de comerț stradal, fiecare solicitant va beneficia de un singur amplasament, cu o suprafață de 2 mp, respectând normele sanitare în vigoare. Cererea se poate depune în perioada 20–24 octombrie 2025, online la https://servicii.primariatm.ro/categorii/afaceri sau fizic, la sediul Primăriei Municipiului Timișoara, camera 12.

Documentele necesare sunt: cererea tip (disponibilă la ghișeu) și copie după actul de identitate (pentru persoane fizice) sau, în cazul persoanelor juridice, copie după Certificatul Unic de Înregistrare și certificat constatator de la ONRC care atestă desfășurarea de activități în afara sediului social.

Taxele obligatorii sunt de 92 lei pentru autorizare și 2 lei/mp/zi pentru ocuparea domeniului public (8 lei pentru întreaga perioadă), achitate integral la momentul înregistrării cererii. Taxele nu sunt returnabile, indiferent de numărul efectiv de zile solicitate.

Solicitanții avizați trebuie să dețină la locul de vânzare următoarele documente: avizul eliberat de Serviciul Autorizare Activități Comerciale și Publicitate, dovada achitării taxei de ocupare a domeniului public (în original), precum și un document de identitate care să corespundă cu persoana menționată în aviz.

Nerespectarea prevederilor legale în vigoare va atrage sancțiuni contravenționale aplicate de autoritățile competente și retragerea avizului emis. Totodată, cedarea amplasamentului către alte persoane este strict interzisă și sancționabilă prin retragerea imediată a autorizației.

Citeste mai mult

Locale

ATENȚIE șoferi! Restricții de trafic pe mai multe străzi din Timișoara, pentru lucrări diverse

Publicat

pe

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat închiderea, sau restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, în perioada 20 octombrie 2025 – 27 octombrie 2025, în vederea continuării lucrărilor de mentenanță la infrastructura rutieră sau la branșamentele de gaz.

Astfel, circulația rutieră va fi restricționată pe strada Salcâmilor, în perioada 20 octombrie 2025 – 19 noiembrie 2025, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaze naturale cu presiune redusă, solicitată de către compania Del Gaz.

De asemenea, traficul rutier va fi restricționat pe Splaiul Tudor Vladimirescu, în perioada 22 octombrie 2025 – 26 octombrie 2025, în vederea refacerii carosabilului.

Totodată, în perioada 22 octombrie 2025 – 28 noiembrie 2025, circulația rutieră va fi restricționată pe străzile Baba Novac, Splaiul Sofocle, Maramureș și Posada, în vederea înlocuirii conductelor și branșamentelor de gaz, solicitată de compania Del Gaz.

Mai mult, strada Coriolan Brediceanu va avea traficul rutier închis, în perioada 25 octombrie 2025 – 1 noiembrie 2025, în intervalul orar 06:00 – 23:00, în vederea executării lucrarii „Modernizarea Liniei Feroviare Caransebeș-Timișoara- Arad, Lot 3, Timișoara Est – Etapa I”, solicitare transmisă de către Compania Națională CFR S.A.

Totodată, restricțiile de circulație rutieră pe strada Aluniș se vor prelungi până la data de 30 noiembrie 2025, pe tronsonul cuprins între strada Progresul și strada Cercului. Deopotrivă, strada Grădinii și parțial, strada Fructelor vor suporta restrictii de circulație rutieră în perioada 27 octombrie 2025 – 5 decembrie 2025. Solicitarea a fost transmisă de către compania Del Gaz.

De asemenea, traficul rutier va fi restricționat etapizat pe strada George Ardelean, în perioada 27 octombrie 2025 – 26 noiembrie 2025, în vederea realizării lucrărilor de extindere a rețelei de apă și canalizare menajeră. Solicitarea a fost transmisă de Societatea Aquatim S.A.

Autoritățile le recomandă șoferilor să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite