Ne găsiți și pe:

Fotbal

Fonduri europene pentru tinerii fermieri care fac agricultură și pomicultură. Acte necesare pentru accesare

Publicat

pe

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat condiţiile de accesare a fondurilor europene pentru tineri fermieri, ferme mici şi pentru cooperare în sectorul agricol şi pomicol, potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei.

„Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a publicat pe pagina oficială www.afir.info versiunile finale ale Ghidului solicitantului pentru accesarea sprijinului financiar acordat pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1), pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3) şi pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol (sM 16.4/ sM 16.4a) din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020)”, se menționează în comunicat.

În ceea ce priveşte tinerii fermieri, principalul element de noutate îl reprezintă majorarea sprijinului financiar pe care îl pot obţine începând cu sesiunea din acest an.

Astfel, finanţarea pentru cei care se instalează prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani (inclusiv pentru exploataţiile pomicole – faţă de cinci ani cât era anterior) şi poate fi în valoare de 70.000, 60.000, 50.000 sau de 40.000 de euro în funcţie de dimensiunea exploataţiei – exprimată în SO (standard output), care se poate calcula şi prin noua aplicaţie pusă la dispoziţia publicului pe pagina de internet a AFIR.

Totodată, dacă în Planul de afaceri sunt integrate operaţiuni de condiţionare – procesare sau agricultura ecologică acest lucru poate asigura un plafon de sprijin superior.

De asemenea, AFIR precizează că se pot obţine fonduri europene pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil şi este de maximum 15.000 de euro. Condiţiile de finanţare sunt similare cu cele din anii trecuţi.

Sprijinul maxim financiar pentru cei care doresc să acceseze submăsura 16.4a/ 16.4 a fost majorat la 250.000 de euro, de la 100.000 de euro în sesiunile anterioare şi este 100% nerambursabil. Costurile de funcţionare a cooperării nu vor depăşi 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pe proiect. Sprijinul solicitat trebuie să fie justificat şi corelat cu complexitatea proiectului, cu cantitatea de produse comercializate şi cu valoarea adăugată generată de acesta după implementare.

Sesiunea de primire a proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.3 şi 16.4/ 16/4a va începe în data de 27 august 2021.

Toţi cei interesaţi să acceseze fonduri europene prin submăsurile menţionate anterior au la dispoziţie gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului şi anexele aferente acestuia, la secţiunea „Investiţii PNDR”, în vederea întocmirii documentaţiei pentru depunerea cererilor de finanţare, care se va realiza on-line, pe site-ul Agenţiei, la momentul lansării sesiunii.

Fotbal

ANUNȚ. P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD

Publicat

pe

S.C  MARTIN ELECTRICITYS.R.L, cu sediu social in judetul Timis,  Municipiul Timisoara, strada Salcamilor, nr.8, parter, camera 2 anunţă elaborarea primei versiuni a  „P.U.Z – REALIZARE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICA 11MW PE SOL TIMISOARA NORD“ amplasat in extravilanul Municipiului Timisoara, nr. Cad. 419911, nr. Cad. 403717,  jud. Timiș şi declanşarea etapei de încadrare pentru obţinerea avizului de mediu.

Consultarea primei versiuni a planului urbanistic – PUZ,  se poate realiza la adresa: localitatea Timișoara, str. Piata Mocioni, nr.2  jud. Timiș, in zilele de luni – joi, între orele 10:30 – 17.30; tel:0737508899

Comentariile şi sugestiile se vor transmite în scris la sediul ANMAP – DJM Timiş, str. B-dul Liviu Rebreanu,  nr. 18-18A,  jud. Timis, în termen de 18 zile calendaristice de la data prezentului anunţ.

Citeste mai mult

Fotbal

Naționala Mexicului a obținut o victorie în debutul Cupei Mondiale 2026

Publicat

pe

În meciul de deschidere de la Cupa Mondială 2026, naționala țării gazdă, Mexic, s-a impus pe teren propriu împotriva Africii de Sud cu scorul de 2 la 0 pe Estadio Banorte în fața a 80.842 de spectatorii, într-un meci jucat cu casa închisă.

Împinși din spate de inimoșii suporteri mexicani, naționala gazdă a început meciul ca din pușcă cu o sumedenie de ocazii și cu deschiderea rapidă a scorului.

Până la pauză au mai fost ocazii dar tabela a rămas nemodificată.

Partea secundă a început cu o eliminare în tabăra oaspețiilor pe un contraatac al gazdelor, iar de aici jocul a continuat doar la o singură poartă.

În minutul 70 gazdele și-au dublat diferența, grație loviturii de cap a lui Raul Fernandez, atacantul echipei Fulham Londra.

Până la final am mai notat câte un cartonaș roșu în ambele tabere, iar scorul final a rămas 2 la 0 pentru echipa gazdă, care pune în vistierie primele trei puncte în această grupă.

În afara arenei în timpul ceremoniei de deschidere, organizată foarte frumos și la care a cântat celebra Shakira, au avut loc lupte de strada în dreptul porții 8 a arenei între poliție și unii bărbați înarmați cu torțe, fumigene și inclusiv pietre, care au distrus în jurul arenei toate magazinele.

În cel de al doilea meci al grupei, Coreea de Sud a învins naționala Cehiei cu scorul de 2 la 1.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Fotbal

Începe Cupa Mondială 2026

Publicat

pe

Joi seara, de la ora 20.30, pe Antena1, va avea loc ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale de Fotbal 2026, care va fi găzduită de SUA, Canada și Mexic.

Meciul de deschidere va începe de la ora 22.00, iar naționala Mexicului se va duela cu Africa de Sud, pe Stadionul Mexico City, cunoscut ca și Azteca Stadium pentru mulți telespectatori.

La ceremonia de deschidere va cânta celebra solistă Shakira, care va interpreta imnul de deschidere al turneului, DAI DAI, o melodie care va răsuna pe toate stadioanele până pe 19 iulie când este marea finală.

Chiar dacă de 5 zile plouă în continuu în capitala Mexicului, sperăm ca până la ora primului meci vremea să se îmbunătățească și să putem asista la un adevărat duel și pe gazon.

Ca de obicei echipa redacției Timispress va fi prezentă și va relata de la fața locului întregul turneu.

Mircea Petroman

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite