Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Din țară

Relaxare în localitățile cu incidență mai mare de 6 la sută. Cum pot fi organizate nunțile și evenimentele culturale

Publicat

pe

CNSU a decis joi seară, desăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică a elevilor indiferent de rata de infectare, cu criterii clare pentru suspendarea orelor în funcţie de numărul de cazuri şi cu teste rapide de salivă, pentru monitorizarea situaţiei epidemilogice.

În cazul unei incidenţe a cazurilor de COVID-19 de peste 6 la mie, magazinele se închid la 22.00, iar nunţile şi botezurile au limită de participanţi cu condiţia vaccinării sau să fi trecut prin boală, neexistând opţiunea testării.

Masca devine obligatorie în spaţiile publice închise şi deschise, a decis CNSU.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat, joi seară, Hotărârea numărul 76 prin care se propune:
– abilitarea ME şi MS pentru modificarea Ordinului comun nr 5196/1756/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 în sensul permiterii participării zilnice, cu prezenţă fizică la cursuri, a tuturor antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, indiferent de rata de incidenţă cumulată.
– utilizarea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învăţători educatori.
– majorarea cantităţilor stocurilor de urgenţă medicală cu produse, materiale şi echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare.
– modificarea şi completarea măsurilor adoptate la nivelul localităţilor în care incidenţa cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori în sensul permiterii desfăşurării activităţilor cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în cazul restaurantelor barurilor, cluburilor şi discotecilor, cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, instituţiilor de cultură, evenimentelor private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, conferinţelor, sălilor de sport şi/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.
– obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, în toate spaţiile publice închise în cazul incidenţei la 14 zile mai mare de 6/1000 de locuitori.
– exceptarea persoanelor de la interdicţia de circulaţie în afara locuinţei/gospodăriei pentru persoanele trecute prin boală, aplicabilă în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 20,00-5,00, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori şi pe tot parcursul săptămânii, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.
– permiterea, doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, la evenimentele sau activităţile organizate şi desfăşurate în localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori.

Din țară

Traficul rutier este deviat pe A1, la Topolovățu Mare, din cauza unor lucrări

Publicat

pe

Traficul rutier este deviat, începând de luni, pe sensul Nădlac – Deva al autostrăzii A1, la Topolovăţu Mare, judeţul Timiş, din cauza unor lucrări de întreţinere a carosabilului.

Devierea se va menţine până în 1 august, anunţă Centrul Infotrafic.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat că, pe autostrada A 1 Deva – Nădlac, circulată rutieră este oprită la kilometrul 474, în zona localităţii Topolovăţu Mare, judeţul Timiş, pe sensul de mers Nădlac – Deva, fiind deviată pe DJ 572 – DN 6 – A 6 – Balinţ.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara recomandă următoarea rută de ocolire: Timișoara → A1 km 474+636 (nod rutier Topolovățu Mare) → DJ 572 → DN 6 → Belinț → Coșteiu → Varianta de ocolire Lugoj → nod rutier A6 km 10+518 → A6 → nod rutier Balinț → A1 km 458+510 → Deva.

Rutele alternative sugerate de aplicațiile GPS pot redirecționa traficul pe drumuri locale care nu sunt adecvate pentru volume mari de vehicule sau trafic greu.

Restricţia de trafic este impusă pentru realizarea lucrărilor de întreţinere a părţii carosabile, pe tronsonul kilometric 474 – 458.

Această deviere va fi menţinută până în 1 august.

Citeste mai mult

Din țară

Mihai Leu, campion mondial la box și campion la raliuri, a murit la spital

Publicat

pe

Mihai Leu, campionul mondial la box şi campion la raliuri a murit, marţi seară, la Spitalul Fundeni, la vârsta de 56 de ani.

El era internat în stare gravă, la terapie intensivă, cu insuficiență pulmonară și metastaze.

„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.

Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.

Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic.

Nu te vom uita niciodată!“ – este mesajul transmis de familia lui Mihai Leu, marți seara, pe rețelele de socializare.

În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.

De asemenea, Mihai Leu a cucerit titlul de campion mondial la box, versiunea WBO, în 1997.

ACTUALIZARE

Familia anunță: „Trupul lui Mihai va ajunge în această seară (miercuri) la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”

Citeste mai mult

Din țară

Plafonarea prețurilor la energia electrică, eliminată de la 1 iulie

Publicat

pe

Plafonarea preţurilor la energiei electrică se oprește de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul.

„Odată cu încheierea schemei de sprijin, începând cu 1 iulie 2025, veţi plăti preţul stabilit în contractul dumneavoastră cu furnizorul. Preţul nu mai este plafonat prin reglementare – el este cel agreat între părţi, la semnare sau prin actualizări contractuale”, explică ANRE.

Instituţia recomandă ca, pentru a afla exact ce tarif li se va aplica, consumatorii să: analizeze contractul semnat, să contacteze furnizorul pentru clarificări.

„Informaţia corectă vă permite să evaluaţi dacă actuala ofertă este în continuare avantajoasă sau dacă este cazul să căutaţi alternative”, precizează ANRE.

În POSF – https://posf.ro, după înregistrrea locului de consum, poate fi vizualizat contractul activ şi poate fi iniţiat, eventual, procesul de schimbare a furnizorului.

Persoanele vulnerabile vor primi vouchere de ajutor.

Voucherele se vor acorda pentru persoanele singure cu un venit net lunar de maximum 1.940 de lei şi pentru familiile cu un venit net lunar/membru de familie de maximum 1.784 de lei. Tichetele se folosesc doar pentru plata facturilor la energia electrică.

Voucherele se vor acorda la cererea beneficiarului.

Solicitarea beneficiarului poate fi depusă:

– online, prin aplicaţia EPIDS, care va fi dezvoltată şi administrată tehnic de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS);

– prin intermediul reprezentanţilor oficiului poştal sau ai primăriilor corespunzătoare locului de consum declarat de beneficiar.

Mecanismul de sprijin se va aplică în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite