Ne găsiți și pe:

Din țară

Mini-lockdown. Fără sport, nunți, botezuri, cluburi, talciocuri, spectatori pe stadioane, o lună

Publicat

pe

Hotărârea de Guvern care prevede restricţiile ce se vor aplica începând de luni a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial.

În principal, acestea vizează portul măştii atât în interior cât şi pe stradă de către toate persoanele, indiferent de rata de incidenţă, restricţii de circulaţie pe timpul nopţii şi folosirea la scară largă a certificatului verde.  

De asemenea, toţi elevii intră două săptămâni în vacanţă. 

Restricții la muncă

În cazurile în care e posibil, cel puțin jumătate dintre angajații fiecărei firme vor munci de la domiciliu sau în regim de telemuncă. Dacă nu e posibil, iar firmele au mai mult de 50 de angajați, salariații vor munci în shimburi, cu o diferență de o oră între ture.

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în instituțiile publice, regii autonome și operatori economici cu capital public este permis doar celor care fac dovada că sunt vaccinați anticovid, și că au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. De asemenea pot avea acces în instituții publice persoanele care au rezultat negativ la test RT PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultat negativ la test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu coronavirus. De exemplu, la intrare în sediul ANAF jandarmul de la poartă va solicita prezentarea certificatului verde. Și la intrare în sediile firmelor private, de exemplu într-o bancă comercială, vizitatorilor li se va solicita dovada vaccinării, a trecerii prin boală, în ultimele 180 de zile, sau a testării covid.

Toți angajații vor purta obligatoriu masca de protecție la locul de muncă. Până acum, puteau sta fără mască de protecție în birou cel mult 10 persoane, dacă erau vaccinate, dar această excepție nu mai este în vigoare începând de luni.

La intrarea la locul de muncă angajaților li se va scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind Covid-19. Pentru asta va fi folostă secțiunea „verificare reguli interne” din aplicația mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatului. Nu vor fi reținute niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Pe stradă

A fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, pe stradă, ca de altfel în toate spațiile publice deschise și închise.

În mijloacele de transport

În toate mijloacele de transport în comun este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura.

La biserică

Persoanele care merg la biserică NU trebuie să facă dovada vaccinării, testării sau vindecării de Covid. Credincioșilor le este permis accesul în lăcașurile de cult, unde se desfășoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele și rugăciunile colective, cu purtarea măștii de protecție și respectarea regulilor de protecție sanitară.

La supermarket

În magazinele în care se comercializează produse alimentare și băuturi alcoolice sau nealcoolice, aflate în afara centrelor comerciale, târguri, bâlciuri, talciocuri, vor avea acces și persoanele care nu sunt vaccinate anticovid. În interior este obligatorie masca de protecție.

Nunți și botezuri

Este interzisă organizarea de mese festive – nunți, botezuri și alte evenimente private în spații deschise sau închise.

Mitinguri

La mitinguri pot participa cel mult 100 de persoane, cu măști de protecție care acoperă nasul și gura. Este vorba doar despre persoane vaccinate sau care au trecut prin boala Covid-19.

Circulația persoanelor

În toate localitățile se interzice, de luni, circulația persoanelor nevaccinate sau care nu au trecut prin covid, în afara locuinței, în intervalul orar 22.00 – 5.00. Excepții: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asistență medicală, pentru cumpărarea de medicamente, deplasare pentru îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa de domiciliu/a locului de muncă, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Persoanele vaccinate și cele trecute prin boală, aflate în perioada dintre a 15-a și a 180-a zi de la confirmarea de infectare, pot circula fără restricții și în intervalul orar 22.00 – 5.00. La cererea echipajelor de poliție, de exemplu, persoanele vaccinate care circulă în afara locuinței, în acest interval orar, trebuie să prezinte certificatul de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Spre deosebire de starea de alertă din primăvara anului trecut, când pentru justificarea deplasării în afara localității cetățenii trebuiau să prezinte legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere cu privire la motivul deplasării, restricțiile care intră în vigoare luni nu mai stabilesc prezentarea niciunui document pentru justificarea deplasării dintr-o localitate în alta.

Mall-uri

Centrele comerciale vor fi deschise până la ora 21. Între orele 21-5 se pot face livrări la domiciliu. Accesul va fi permis celor vaccinați anticovid sau trecuți prin boală. Astfel că certificatul verde va deveni biletul de acces în centrele comerciale. Sunt permise: activitatea în farmacii, benzinării și transportul rutier de persoane și mărfuri.

Săli de sport

Doar persoanele vaccinate și cele care au trecut prin boală pot merge, de luni, la sălile de sport și fitness. Acestea vor funcționa la maximum 30% din capacitate, cu asigurarea a minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană.

Piscinele interioare vor funcționa de asemenea la cel mult 30% din capacitate, pentru vaccinați sau cei trecuți prin Covid, la 15-180 zile de la confirmarea infectării.

La cinema și la teatru

Activitatea va fi permisă la maximum 30% din capacitate pentru cei vaccinați – mai exact la 10 zile după finalizarea schemei complete de vaccinare – și pentru cei care au trecut prin Covid -19. În interior toată lumea va purta mască.

Restaurante și cafenele

Doar persoanele vaccinate sau trecute prin boala Covid-19 vor avea acces în interiorul restaurantelor și la terase, inclusiv în hoteluri și pensiuni. Ora de închidere este 21. Acestea vor funcționa la maximum 50% din capacitate. După ora 21, este permisă desfășurarea activității de livrare la domiciliu.

Barurile, cluburile și discotecile vor fi închise în următoarele 14 zile.

Elevii de la stat, în vacanță 2 săptămâni. Cei de la privat pot merge chiar fizic la școală

De luni, elevii de la stat intră în vacanță două săptămâni. Cei de la privat, potrivit actualelor prevederi, ar putea însă continua cursurile, chiar și fizic. De unde această discriminare?

Hotărârea Guvernului publicată vineri în Monitorul Oficial prevede că, în cadrul instituțiilor de învățământ, sunt permise activitățile didactice și alte activități specifice, precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății.

Pe de altă parte, ministrul Educației a emis un ordin care obligă însă instituțiile de învățământ de stat să intre în vacanță timp de două săptămâni. Prin urmare, școlile private rămân deschise, din punct de vedere legal, scrie Edupedu.ro.

Întrebat la Digi24 dacă a fost o scăpare, ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că „presupun că da, sau a fost o neînțelegere în plan juridic asupra a ceea ce se poate reglementa și ce nu se poate reglementa”. „Pentru mine e foarte clar – nu am temei prin care Ministerul Educației să oblige școlile private să instituie vacanță în această perioadă”.

„Eu sper că guvernul va rezolva această problemă”, a continuat ministrul, care a vorbit de „discriminare” între elevii de la școlile de stat și cele private, atât timp cât cei de la școlile private nu vor lua vacanță de luni. „Atâta vreme cât am acceptat, ca ministru al Educației, această vacanță de două săptămâni, și nu am acceptat ușor, am acceptat pentru că a fost în interesul general de asigurare a stării de sănătate a elevilor, vacanța e normal să se aplice unitar, nu numai pentru școlile de stat”, a spus ministrul Educației.

Din țară

DECIZIE. Proba de marți de la Bacalaureat va fi reprogramată pentru miercuri, din cauza caniculei

Publicat

pe

Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter exceptional luată ca urmare a prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă). S-a avut în vedere cu prioritate protejarea sănătății elevilor, a profesorilor și a întregului personal implicat în organizarea examenului, precum și pentru asigurarea unor condiții mai bune de examinare, în contextul dat.

Pentru a limita impactul asupra desfășurării examenului și asupra planurilor absolvenților, toate celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie.

Citeste mai mult

Din țară

Se anunță noi restricții de circulație (> 7,5 t) din cauza codului roșu de caniculă

Publicat

pe

Luni, 29 iunie 2026, și marți, 30 iunie 2026, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din județele: Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava, Bistrița Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Alba, Mureș, Sibiu, Harghita, Covasna, Brașov, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu și Ilfov.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Galben, Cod Portocaliu și Cod Roșu – val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat și deosebit de accentuat respectiv temperaturi extreme.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă.

CNAIR amintește conducătorilor auto că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 și 3 al Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua rutieră din județele afectate de codurile de caniculă, cu excepția:

o  transporturilor de persoane;

o  transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

o  vehiculelor care participă la intervenții în caz de forță majoră;

o  transporturilor funerare;

o  transporturilor poștale;

o  transporturilor de echipamente de prim ajutor;

o  transporturilor pentru distribuire de carburanți;

o  transporturilor de mărfuri sub temperatura controlată;

o  transporturilor pentru tractări vehicule avariate;

o  transporturilor pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

o  transporturilor cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

o  transporturilor apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare;

o  transporturilor produse provenite din exploatări agricole;

o  transporturilor militare implicate în exerciții multinaționale;

o  transporturilor rutiere în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR);

o  transporturilor de produse alimentare diverse (produse de panificație, produse de patiserie și de cofetărie proaspete, pișcoturi și biscuiți, produse de patiserie și de cofetărie conservate, zahăr și produse conexe, cacao, ciocolată și produse zaharoase, paste făinoase, cafea, ceai și produse conexe, condimente și mirodenii, produse nutriționale speciale, diverse produse alimentare și produse uscate, sucuri și băuturi alcoolice și nealcoolice, inclusiv apa minerală).

De asemenea, în perioada restricțiilor, vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR SA, utilajele firmelor cu care CNAIR SA are contracte de lucrări si de servicii în derulare, precum și cele utilizate pentru execuția lucrărilor la Magistrala 6 de metrou București.

 În funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M restricțiile vor fi actualizate.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro  – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ .

Citeste mai mult

Din țară

Cod portocaliu și roșu de caniculă, în Banat

Publicat

pe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, alerte de caniculă și au anunțat că valul de căldură se va intensifica și se va extinde în zilele următoare, iar temperaturile pot ajunge până la 40 de grade Celsius, cu disconfort termic accentuat și nopți tropicale.

Astfel, sâmbătă dimineața va intra în vigoare și un cod portocaliu de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, care va fi valabil până duminică dimineața la 10:00.

„În Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania valul de căldură va continua să se intensifice, va fi caniculă și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 32…34 de grade în sudul și estul Transilvaniei și 38…39 de grade în Câmpia de Vest. Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade”, au informat reprezentanții ANM.

De asemenea, pentru duminică a fost emis cod roșu de caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în Banat și Crișana.

Noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 22 de grade.

Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, la Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite