Ne găsiți și pe:

Locale

Dosar penal pentru organizatorii unui miting în Timișoara. Polițiștii continuă controalele

Publicat

pe

Mai multe persoane sunt cercetate penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor“, după ce, duminică, între orele 14.00-20.00, au organizat un protest în centrul municipiului Timișoara.

La manifestareau participat aproximativ 100 de persoane.

„Având în vedere faptul că nu au fost luate măsurile legale ce se impun pentru combaterea răspândirii virusului SARS COV-2, polițiștii municipiului Timișoara au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «zădărnicirea combaterii bolilor»“, anunță reprezentanții IPJ Timiș, într-un comunicat de presă.

De asemenea, polițiștii timișeni împreună cu polițiștii locali, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș, pompierii din cadrul I.S.U. Banat și reprezentanți ai I.T.M Timiș au desfășurat, zilele trecute, acțiuni în sistem integrat în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.

La activităţi au participat 265 de forţe de ordine, fiind verificate 212 societăți co  merciale, precum şi 126 de mijloace de transport persoane, dintre care 35 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 3.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 145 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 53.250 de lei, dintre care 134 de sancțiuni, în valoare de 51.000 de lei, fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare și 11 sancțiuni, în valoare de 2.250 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația sau deplasarea.

Începând cu data de 25 octombrie a.c., pentru următoarele 30 de zile, au fost instituie următoarele măsuri:

– purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun;

– este interzisă circulația persoanelor nevaccinate, în afara locuinței sau gospodăriei, între orele 22.00-05.00;

– unitățile comerciale își vor încheia activitatea la ora 21.00;

– activitatea restaurantelor, cafenelelor și teraselor este permisă până la 50% din capacitate, între orele 05.00-21.00;

– barurile, cluburile și discotecile se închid, iar evenimentele private și spectacolele sunt interzise;

-se interzice participarea spectatorilor la competițiile sportive;

– organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă de acasă pentru cel puțin 50% din angajați.

Reamintim TELVERDE-0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Poliţiştii timișeni continuă acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, precum și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu.

Locale

Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara

Publicat

pe

În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.

În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.

Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.

Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.

Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:

După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.

Citeste mai mult

Locale

După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

Publicat

pe

Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.

Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.

În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.

„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.

Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.

Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.

Citeste mai mult

Locale

Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara

Publicat

pe

De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.

Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.

Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite