Ne găsiți și pe:
pergole retractabile

Locale

Se strâng deșeurile vegetale, în Timișoara. Unde trebuie să sune cetățenii pentru a cere ajutor

Publicat

pe

Ca în fiecare an, în această perioadă, o activitate curentă este cea de strângere a deșeurilor vegetale în Timișoara.

Astfel, în următoarele zile, operatorul de servicii publice de salubrizare Brantner Servicii Ecologice va demara o actiune amplă de măturat stradal, colectare si transport al frunzelor de pe domeniul public, cu preponderență pe străzile cu depuneri consistente de frunze.

„În acest context, dorim să reamintim responsabilitatea ce revine tuturor persoanelor fizice și juridice (asociaţii de proprietari/locatari, societăţi comerciale, instituţii publice şi de învăţământ) de a contribui, alături de municipalitate, la realizarea curăţeniei în oraș, așa cum se prevede în HCL 371/2007, cu modificările și completările ulterioare, prin luarea de măsuri care să ducă la curăţarea spaţiilor verzi aferente imobilelor de locuit, aleilor, a locurilor de  parcare utilizate de locatari, a trotuarelor din fața imobilelor de locuit. Deșeurile vegetale vor fi colectate și transportate de operatorul de servicii publice de salubrizare. Pe de altă parte, neîndeplinirea obligațiilor amintite anterior atrage răspunderea contravenţională și se sancționează cu amenzi cuprinse între 500 și 2500 lei, pentru persoanele fizice și juridice“, informează Primăria Timișoara.

Totodată, cetățenii se pot adresa societății Transclean SRL la numărul de telefon 0724-865.464, în vederea ridicării deșeurilor vegetale strânse și depozitate pe domeniul public.

De asemenea, trebuie știut că legislația actuală INTERZICE incendierea vegetației și a deșeurilor de orice fel în curți, pe străzi sau în orice alte locuri. Încălcarea obligaţiei proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri de a nu arde miriştile, stuful, tufărişurile sau vegetaţia ierboasă, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, constituie contravenție şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoane juridice.Se strâng deșeurile vegetale, în Timișoara. Unde trebuie să sune cetățenii pentru a cere ajutor

Locale

GHINION. A abandonat deșeuri pe domeniul public și s-a răsturnat cu camionul. Amendă de 45.000 de lei

Publicat

pe

Municipiul Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă.

„În acest an, am înăsprit reglementările locale printr-o hotărâre de consiliu și astfel avem cadrul legal nu doar să îi amendăm pe cei care aruncă gunoiul pe domeniul public, dar să le și confiscăm mașina. E un semnal clar că vom aplica la sânge toate pârghiile legale pe care le avem pentru a stârpi această practică revoltătoare de abandonare a deșeurilor în oraș. E vorba despre sănătatea noastră, a întregii comunități”, spune Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Deținătorul vehiculului a fost identificat și amendat de Poliția Locală cu 45.000 de lei pentru abandonul ilegal de deșeuri, în baza OUG nr. 92/2021. De asemenea, a fost dispusă măsura de confiscare a vehiculului, conform HCL 118/2024.

La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM) pentru a scoate vehiculul abandonat în groapă. Operațiunea a inclus și mobilizarea unei macarale de 18 tone pentru ridicarea camionului, care a fost apoi transportat la depozitul municipalității.

Primăria Timișoara și Poliția Locală continuă să sancționeze persoanele fizice și firmele care abandonează sau care plătesc la negru societăți care nu sunt autorizate pentru transportul deșeurilor. De la începutul anului, polițiștii locali au aplicat 38 de amenzi pentru abandonul/îngroparea de deșeuri și 24 de amenzi pentru transportul prin operatori neautorizați de deșeuri, în valoare totală de 1.662.500 lei.

 

Citeste mai mult

Locale

Colosseum Timișoara Ballroom anunță o seară spectaculoasă de Revelion 2025

Publicat

pe

Timișoara, România – Colosseum Timișoara Ballroom se pregătește să întâmpine Anul Nou cu un eveniment de neuitat pe 31 decembrie 2024.

Invitații vor avea ocazia să se bucure de o seară magică, alături de cunoscuta interpretă Rodica Canțîr și energicul DJ Sorin.

Evenimentul va începe la ora 19:30, cu primirea invitaților, urmată de un aperitiv festiv la 21:00.

Concertul live cu Rodica Canțîr va începe la 21:30, iar atmosfera va fi întreținută de DJ Sorin de la 22:30 până la miezul nopții, când va avea loc un toast de Anul Nou, însoțit de un impresionant foc de artificii.

Meniul va include o varietate de delicii, de la platouri cu aperitive, sărmăluțe bănățene, până la friptură delicioasă și un tort festiv.

De asemenea, invitații se vor putea delecta cu băuturi nelimitate pe parcursul serii.

Locurile sunt limitate, iar organizatorii recomandă rezervările cât mai curând posibil. Pentru detalii și bilete, cei interesați pot suna la 0742.274.120.

Colosseum Timișoara Ballroom promite o seară plină de surprize, muzică bună și distracție garantată.

Nu ratați cel mai spectaculos eveniment al anului!

Pentru detalii și meniul complet accesați link-ul de mai jos:

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=1106257258173940&id=100063690294292&rdid=SSjKO3nOTPAdqeRE

Citeste mai mult

Locale

Horia Brenciu va cânta la deschiderea Târgului de Crăciun de la Timișoara

Publicat

pe

Târgul de Crăciun din Timișoara șe va deschide în 30 noiembrie și va fi organizat în trei piețe din centrul orașului: Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.
Târgul va fi organizat în perioada 30 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025.

La evenimentul de deschidere a târgului, de la ora 18.00, va cânta Horia Brenciu &HB Orchestra dar și Sancro Machado.

Odată cu deschiderea târgului, se vor aprinde în oraș și luminițele festive.

Peste 90 de căsuțe vor putea fi vizitate în centrul orașului, unde se pot găsi de la preparate tradiționale făcute în casă (brânzeturi, mezeluri, plăcinte, clătite sau alte mâncăruri) până la cadouri, decorațiuni, haine sau diverse obiecte lucrate manual.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a anunțat că în fiecare seară, pe parcursul târgului, va avea loc un program artistic.

Foto: Facebook/Târgul de Crăciun Timișoara

Citeste mai mult

Articole recente

TIMIȘOARA Vremea

Cele mai citite