Locale
Piste de biciclete sub Podul Dacilor și Podul Șaguna
Publicat
acum 5 anipe
de
timispress
Primăria Municipiului Timișoara a încheiat un contract pentru realizarea Studiului de Fezabilitate aferent obiectivului de investiții „Amenajare piste de bicicletă sub Podul Dacilor și Podul Șaguna”.
Municipiul Timișoara are un bogat coridor pietonal și velo, de tip promenadă, pe malul râului Bega. Acest spațiu a fost valorificat și redat cetățenilor, inclusiv prin piste de biciclete care să-l străbată. Rețeaua respectivă se întinde și în afara teritoriului Timișoarei, până la granița cu Serbia.
Traseul pe care se vor amenaja noile piste de biciclete se află în partea de est a municipiului, de la Podul Dacilor – situat între strada Dacilor, respectiv Piaţa Badea Cârţan – până la Podul Şaguna – situat între Calea Dorobanţilor și strada Andrei Şaguna. Subtraversarea podurilor va fi destinată pietonilor și bicicliștilor.
În baza contractului, vor fi prestate servicii de proiectare care cuprind: elaborarea expertizei tehnice asupra podurilor; elaborarea Studiului de Fezabilitate (inclusiv studiu topografic, studiu geotehnic, documentații cadastrale, etc.) şi a documentațiilor pentru obţinerea tuturor acordurilor şi avizelor pentru Certificatul de Urbanism, asistență tehnică din partea proiectantului pe toată durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor.
Contractul prevede ca pistele să fie de minimum 1,5 metri pe sens și bucata de trotuar pentru pietoni, de asemenea, de minimum 1,5 metri, dacă este posibil.
Proiectantul care a câștigat licitația este POD PROIECT SRL și va avea la dispoziție 60 de zile de la emiterea ordinului de începere pentru a finaliza documentația. Valoarea contractului este de 97.580 lei (TVA inclus).
Poate te-ar interesa si:

Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda

Când puteți merge cu biciclete și ambarcațiuni între Timișoara și Zrenjanin

COMUNICAT DE PRESĂ. Privind FINALIZAREA proiectului cu titlul „DOTAREA CU MOBILIER,ECHIPAMENTE DIDACTICE SI TIC A UNITĂȚILOR EDUCAȚIONALE DIN U.A.T. COMUNA PECIU NOU”,cod F-PNRR-Dotari-2023-0760,

Cine se va ocupa de construirea Stadionului „Dan Păltinișanu“. Când trebuie finalizat proiectul

STUDIU. Medicul de familie, primul punct de contact când apare o problemă de sănătate, la Timișoara

„Căsuțe pentru pisici“. Primăria Timișoara va implementa un sistem de gesionare a felinelor fără stăpân
Locale
Sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile din Timișoara
Publicat
acum 6 zilepe
17 iulie 2026de
timispress
În numai o lună, 44 de timișoreni au ales să își sterilizeze câinii sau pisicile în cadrul programului gratuit al Primăriei Municipiului Timișoara. Fiecare animal sterilizat înseamnă mai puține gestații nedorite și mai puțini pui abandonați pe străzile orașului. În același timp, sterilizarea contribuie la sănătatea animalelor de companie, prevenind o serie de afecțiuni și probleme de comportament.
În total, au fost sterilizați 19 câini și 25 de pisici, iar pentru 17 dintre animale municipalitatea a asigurat transportul la cabinetul veterinar. De asemenea, au fost eliberate 22 de carnete de sănătate și au fost efectuate 26 de microcipări.
Programul municipalității este destinat tuturor timișorenilor, fără criterii legate de venit. Pentru persoanele care nu pot transporta animalele la cabinetul veterinar este asigurat gratuit și transportul. Astfel, costurile și deplasarea nu mai reprezintă obstacole pentru cei care vor să-și sterilizeze cățelușii sau pisicuțele. Persoanele care îngrijesc pisici comunitare pot beneficia de acest serviciu, cu condiția emiterii unui carnet de sănătate pe numele solicitantului.
Programul se desfășoară pe o perioadă de doi ani și acoperă intervenția de sterilizare, tratamentul post-operator, iar în cazul câinilor nemicrocipați include și microciparea, înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS) și eliberarea carnetului de sănătate.
Dacă aveți un câine sau o pisică, înscrierea în program durează doar câteva minute și se poate face:
- Online: https://servicii.primariatm.ro/sterilizare-gratuita
- Fizic: la Serviciul Informare și Consiliere Cetățeni (Bdul C.D. Loga nr. 1, camera 12, ghișeul 1 sau 2).
După aprobarea solicitării, beneficiarii primesc bonul de sterilizare și sunt programați la cabinetul veterinar în funcție de disponibilitate.
Locale
După un blocaj de un an, încep lucrările de reconstrucție a Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara
Publicat
acum 6 zilepe
17 iulie 2026de
timispress
Primăria Municipiului Timișoara începe reconstrucția Pasarelei Îndrăgostiților odată cu emiterea autorizației de construire. Primarul Dominic Fritz a semnat joi autorizația de construire a noului pod pietonal peste Bega.
Aceasta a fost emisă ca urmare a decizie favorabile a Comisiei pentru Soluționarea Contestațiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil de la nivelul Ministerului Culturii, după un blocaj de aproape un an.
În această vară, constructorul va demara lucrările de amenajare a șantierului și de demolare a pasarelei existente.
„Este cel de-al treilea pod la care începem șantierul anul acesta, după Podul Muncii și cel din zona Polonă. Toate au fost într-o stare extremă de degradare după decenii în care s-au făcut doar cârpeli și lucrări superficiale de întreținere. Și aici demolăm pasarela actuală și reconstruim de la zero un nou pod pentru pietoni și bicicliști. Mă bucur că am reușit să depășim blocajele birocratice și că începem lucrările”, spune primarul Dominic Fritz.
Noul pod va fi construit din beton armat, cu o lungime de 52 de metri și o lățime de 5 metri. Accesul va fi asigurat prin rampe concepute special pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar bicicliștii vor avea rampe dedicate, adiacente treptelor pentru pietoni. Spațiile verzi vor completa rampele intercalate, iar pe ambele maluri ale Begăi vor fi create puncte de belvedere, unde cei care folosesc podul se vor putea relaxa și bucura de priveliște. Iluminatul arhitectural va fi realizat prin benzi LED moderne, integrate atât pe pasarelă, cât și pe rampe.
Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 7.740.000 lei (fără TVA). Proiectul este realizat de asocierea CARDINAL D.P. CONSTRUCT (lider) și CAM PROIECT. Durata estimată a lucrărilor este de 8 luni.
Locale
Zboruri către Copenhaga și Rotterdam de pe Aeroportul Internațional Timișoara
Publicat
acum 7 zilepe
16 iulie 2026de
timispress
De miercuri, din Aeroportul Internațional Timișoara se poate călători către Copenhaga și Rotterdam, două orașe europene importante, conectate acum prin zboruri directe operate de Animawings.
Noile rute oferă mai multe opțiuni atât pentru călătoriile de afaceri, cât și pentru vacanțe sau city break-uri.
Detalii despre programul zborurilor și bilete sunt disponibile în aplicația AnimaWings și pe site-ul www.animawings.com.


Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“

ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara
Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda

Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy

Spania – campioana mondială la fotbal
Programări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara

Radare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie

Nuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin

Timişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Vindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Articole recente
- Ziua Județului Timiș, ediția 2026. Spectacol de gală al Festivalului-concurs „Lada cu zestre“ 23 iulie 2026
- ATENȚIE șoferi! Restricții de circulație pe Bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara 23 iulie 2026
- Piste de biciclete între Timișoara și localitatea Ghiroda 22 iulie 2026
- Eufonia Festival 2026. Au început înscrierile pentru Masterclass și Brass Academy 22 iulie 2026
- Spania – campioana mondială la fotbal 20 iulie 2026
Cele mai citite
Localeacum 3 aniProgramări online pentru obținerea actelor de identitate, la Timișoara
Localeacum 1 anRadare fixe și camere de detecție a trecerii la semafor, operative la Timișoara, din martie
Evenimenteacum 7 aniNuntă mare în Banat. Stana Stepănescu s-a măritat cu Bojidar Ciobotin
Actualitateacum 10 aniTimişorenii pot afla la telefon ce impozit au de plătit
Spiritualitateacum 10 aniVindecări și minuni la Mănăstirea Sfântul Nectarie – un loc binecuvântat din Banat
Sănătateacum 4 aniCabinetul de terapie cu plăcuțe de cupru, brevetată de regretatul Ioan Ometa, se redeschide. Terapeutul Jurcă continuă serviciile de excelență ale reputatului doctor
Actualitateacum 8 aniÎncepe Curățenia generală de primăvară, la Timișoara
Socialacum 8 aniRuga în Banat. Tradițiile cele mai frumoase din țară




